Arhive pe etichete: ecocentrism

Simbiogeneză

Competiţia şi cooperarea sunt cele mai importante forţe care cauzează evoluţie socială şi biologică. În general oamenii de ştiinţă văd competiţia (atât individuală cât şi de grup) ca fiind mult mai puternică decât cooperarea („survival of the fittest” – Herbert Spencer).

Biologul american Lynn Margulis consideră însă cooperarea ca fiind cel puţin la fel de importantă precum competiţia. Ea spune că organe şi mai târziu specii noi pot apărea din simbioza a două organisme diferite (de aici termenul de simbiogeneză). Astfel, iniţial, aceste două organisme s-ar afla într-o stare de competiţie, dar neputându-se nici anihila nici ignora, ajung să fuzioneze şi din acest proces ia naştere ceva nou şi funcţional care la rândul lui poate fi supus legilor evoluţiei.

Cel mai cunoscut exemplu e legat de organitele celulare, mitocondriile şi cloroplastele. Acestea au apărut din infecţia unui organism unicelular de către o bacterie (competiţie) şi transformarea organismului infectat într-unul nou, în care bacteria invazivă a devenit parte componentă oferind celulei substanţe şi funcţionalităţi noi (cooperare). Un alt exemplu e o specie de melc marin, Elysia chlorotica, care a înghiţit o algă pe care nu a reuşit s-o digere şi i-a preluat capacitatea acesteia de fotosinteză.

Poate că relaţiile simbiotice din istoria umană au un rol mult mai mare decât suntem obişnuiţi şă credem. Mai mult de jumătate din ADN-ul nostru e provenit din viruşi (şi poate şi bacterii) pe care nu i-am putut omorî şi atunci le-am încorporat părţi din genom în structura noastră genetică, iar părţile astea ne-au dat alte caractere şi abilităţi. Mă gândesc la bacteriile din stomac şi intestin care ne permit să fim omnivori sau la celulele din ochi care au fost odată organisme fotosensibile de sine stătătoare.

Nu cred că se poate spune despre competiţie că primează în faţa cooperării. Nici nu ştiu cum s-ar putea cuantifica importanţa acestor două legi la nivel istoric. De cele mai multe ori prima dată apare competiţia care poate ajunge să se transforme ulterior în cooperare, deci nu sunt două strategii care să se excludă reciproc.

Econautica

Dicţionar:

  • econaut – explorator al mediului natural, care provine dintr-un mediu artificial şi opus cu cel natural şi care are nevoie de tehnică şi tehnici speciale pentru a supravieţui în mediul natural care îi este ostil
  • go green – dicton al unei ideologii naive de la începutul sec. XXI care încearcă să împace conservarea mediului natural cu dezvoltarea socio-economică modernă
  • econautică – (înv.) disciplină semi-profesională care se ocupa cu planificarea, studierea şi optimizarea excursiilor în mediul natural; (mod.) politică de marketing care promovează producţia şi comercializarea echipamentelor de călătorie şi relaxare în mediul natural.

Ne-am îndepărtat atât de mult de mediul în care ne-am format ca specie încît orice călătorie în „mijlocul naturii” ne face să semănăm cu nişte cosmonauţi pe o planetă necunoscută.

Ieşirea în natură trebuie pregătită cu mult timp înainte: locul şi timpul exact de plecare şi revenire, dozarea apei şi a hranei, întreaga colecţie de obiecte necesare pentru supravieţuire, de la automobil şi cort la spray de ţânţari, grătar, cărbuni, brichetă, radio, carte de lectură uşoară etc.  Avem nevoie de diverse aparate de înregistrat şi emisie-recepţie (laptop, cameră video, cameră foto, telefon) deoarece nu avem încredere în creier (dacă creierul consideră că amănuntele respectivei ieşiri nu sunt demne de memorat, noi totuşi insistăm să înregistrăm detaliile cele mai mărunte de parcă descoperim America sau suntem la safari în Africa la sfârşitul secolului XIX). Cel mai important este GPS-ul ca să nu ne pierdem. Copii mai ales trebuie atenţionaţi şi supravegheaţi permanent pentru că sunt nişte pui de maimuţă slabi şi curioşi şi nu cunosc pericolele mortale care se pot ascunde la mică depărtare de cort, sub o piatră, lângă râu, lângă copacul căzut, în gaura din pământ sau la străinul de lângă noi.

Mai mult, înainte de plecare ne anunţăm rudele şi prietenii că mergem în „mjlocul naturii”, ca să ştie de unde să ne recupereze sau chiar în semn de rămas bun, parcă bănuim că avem şanse să nu ne mai întoarcem din „mijlocul naturii”. Când mergem la lucru pe şantier la etajul 14, pe străzi lăturalnice noaptea, printre drogaţi şi interlopi, printre tâmpiţi cu permis de conducere, pe lângă butelii de gaz şi centrale atomice, nu ne gândim la moarte, am învăţat să trăim cu această frică, dar în mijlocul naturii, în minunata poieniţă din creierii munţilor, nu se ştie niciodată…

Doar costumul de econaut este unul „foarte lejer”: tricou, pantaloni scurţi, şlapi sau chiar desculţi… undeva în adânc, „mijlocul naturii” înseamnă libertate.