Arhive pe etichete: civilizatia moderna

Copilăria şi educația

Copilăria şi educația unui om civilizat sunt marcate de momente de violență din partea autorității (societatea, şcoala, părinții, alți copii) îndreptate către copil la o vârstă prea mică pentru ca acesta să înțeleagă anumite concepte sau să fie capabil de anumite raționamente. El nu ştie de ce e abuzat, mintea lui doar a înregistrat fără să înțeleagă scopul şi motivația abuzului. Ideea proastă de la care se porneşte este că dacă un copil s-a născut are deja un creier perfect format şi trebuie doar învățat amănuntele treburilor.

Evoluția cerebrală continuă mulți ani după naştere. Asemeni fiecărui alt individ din fiecare altă specie, şi copilul are nevoie de anumite condiții de mediu, condiții generale şi specifice (caracteristice speciei lui). Dacă aceste condiții se întâlnesc în copilărie, procesul de învățare, dezvoltarea egoului şi a conştiinței decurge de la sine, fără probleme, copilul învață natural ce are de învățat, interesul pentru un anumit lucru sau obicei i se trezeşte pe parcurs, treptat, nu trebuie să-i spună cineva ce să facă (trebuie să faci asta, trebuie să înveți asta, trebuie să fii aşa, trebuie să aştepți asta).

Dacă însă cultura pe care trebuie să i-o induci copilului este una nenaturală, construită artificial, în alte scopuri decât bunăstarea grupului şi a individului, copilul va avea dificultăți de învățare, nu va accepta noul set de reguli pentru că simte că nu sunt în regulă, nu e ceea ce se aştepta el, mintea lui nu e pregătită să învețe acele reguli. Atunci ele trebuiesc impuse prin violență, fie că e vorba de forța brută şi amenințarea bătăii sau de violență psihologică, deprivare afectivă, şantaj emoțional, îndoctrinare etc. Acesta e un abuz. Oamenii care abuzează au fost abuzați în copilărie (reciproca nu e întotdeauna adevărată). Pentru că violența reprezintă ceva ce copilul nu aştepta, el n-o înțelege şi în restul vieții va încerca să descopere care a fost rolul acelei violențe la care a fost supus în copilărie. De asta se întoarce la ea, e un comportament pe care în primul rând nu îl înțelege şi îi caută explicația, şi în al doilea rând violența e un model care funcționează pentru el într-o situație dată; nu caută în mod deosebit să schimbe răspunsul violent la un anumit stimul pentru că pentru el acesta e răspunsul normal la acel stimul, asta i s-a întâmplat lui şi până când nu conştientizează de ce i s-a întâmplat violența continuă să creadă că repetarea violenței e comportamentul normal.

Un om civilizat (domesticit) nu e un robot. El va căuta toată viața reîntoarcerea pe drumul pe care s-ar fi dezvoltat armonios, şi în fiecare moment instinctele lui tribale luptă să iasă din subconştient şi să se alinieze cu superegoul, eliminând conflictul psihic cu care suntem atât de obişnuiți. Ca să funcționezi după parametrii sistemului nu trebuie ca eul tău să fie identic cu Cultura-Mamă şi să-ți fie conştiința programată în întregime ca softul unui robot. E suficient să ai anumite segmente-cheie în minte care să nu-ți aparțină, segmente care ți-au fost programate prin violență în copilărie şi în fața cărora conştiința se opreşte şi apoi trece pe pilot automat, segmente în care nu tu gândeşti ci Cultura-Mamă. Automatismele acestea pot fi respectul sau frica de instituții (în funcție de clasa socială în care ai crescut), comportamentul în fața autorității (dacă i te supui automat, dacă te revolți apoi, dacă o conteşti în cele mai mici detalii), sexualitatea, credințele religioase sau atitudinea față de un pat nefăcut.

Vârsta la care copiii încep şcoala devine tot mai mică, de la şapte la şase, cinci, patru ani. Nu dintr-o conspirație satanică ci pentru că sistemul are încă nevoie de oameni care să funcționeze după cum îi trebuie lui. Pe măsură ce conflictul dintre eul cultural şi eul tribal se intensifică, indivizii şi apoi familiile devin tot mai disfuncționale şi acestea creează la rândul lor copii tot mai disfuncționali. Psihologia şi pedagogia ne arată că un copil dintr-o familie disfuncțională are mari şanse să ajungă disfuncțional la rândul lui, şi că rădăcinile problemelor sunt tot mai înapoiate în timp, tot mai adânci în vârsta pre-şcolară. De-asta sistemul se implică tot mai mult în educația copiilor, spre vârsta la care aproape ei nici nu ştiu că există şi când încă din punct de vedere biologic nu s-au format toate „punțile cerebrale” în creier, să se copieze în mintea copiilor dinainte ca influența părinților să apuce să se manifeste. E normal pentru el, de-asta îi spunem sistem, the man, societatea sau lumea asta, în loc să nu-i spunem nicicum.

Oamenii fac parte dintr-o specie de mamifere sociale care trăiesc în sistemul familiei extinse. Aşa au trăit maimuțele, apoi s-au coborât din copaci şi au trăit tot în familie extinsă, apoi s-au făcut hominizi organizați în familie extinsă şi Homo sapiens tot în familie extinsă a trăit, până când tribul nu a mai contat. În aglomerațiile urbane oamenii erau forțați de cultură să trăiască laolaltă chiar dacă erau din triburi diferite. După apariția specializării şi a scrisului bătrânii nu au mai fost utili. S-au organizat apoi în bresle, asociații, s-au legat prietenii bazate pe ideologii şi preferințe muzicale. Familia s-a restrâns tot mai mult, în perioada națională şi modernă a ajuns la familia nucleară (tata, mama şi copiii), apoi tata, mama şi un copil, apoi unul din părinți şi un copil, mame-surogat,  copii orfani, două mame sau trei tați. Încercări ale lui sapiens  de a-şi reface tribul. Cât timp un copil nu creşte în familia extinsă el va fi incomplet, va căuta ceva restul vieții, iar sistemul îi va oferi întotdeauna câte un răspuns, mai multă regularizare, mai multă educație, o modificare aici sau acolo.

Charles Eisenstein vorbea de scăderea randamentelor marginale. Aceeaşi lege se aplică şi aici: sistemul educațional devine mai invaziv în copilăria omului încercând să-i prevină viitoarele defecte de caracter, rezultatele vor fi tot mai departe de ceea ce se aştepta şi se impune un control tot mai mare pentru a obține rezultate tot mai mici. Eul singur e prea slab să reziste şi s-ar abandona Culturii-Mamă, automatismului, maşinii. Din fericire e trezit din letargie de eul tribal care îl atacă, îl ajută, îl construieşte şi-l deconstruieşte neîncetat.

–––––––––––

Mai multe detalii:

Cultura-Mama

Masina din cap

Disonanța cognitivă

Anunțuri

Energiile alternative

Dependența de petrol, de gaze naturale, de cărbune, adică dependența de combustibilii fosili, care sunt finiți, este călcâiul lui Ahile al civilizației moderne. Această problemă TREBUIE să fie depăşită în următoarele decade pentru a ne menține standardul înalt (void) de viață cu care ne-am obişnuit. Partea proastă este că nu avem deocamdată o soluție viabilă pe care chiar să ne bazăm în totalitate. Partea bună este că pe zi ce trece apar tot mai multe tehnologii alternative: energia solară, eoliană, geotermală, biodiesel din culturi de cânepă, porumb, soia, palmier sau grăsime animală. Oamenii de ştiință lucrează din greu la aceste metode prin care să înlocuim uzul de combustibili fosili, şi pe lângă ei mai sunt companiile petroliere care câştigă deja multe miliarde de dolari din comerțul cu petrol şi de frică să nu-şi piardă aceste profituri uriaşe preferă să re-investească o bună parte din ele în implementarea de surse de energie verde. Pe lângă toate acestea, energia atomică are de departe cel mai bun randament, trebuie DOAR să îmbunătățim nivelele de securitate şi instruire umană.

Aşa sună unul din visele omenirii drogate. În opinia mea, graficele, cercetările ştiințifice, entuziasmul şi eco-marketingul reuşesc foarte bine să ascundă în dulap următorul schelet: nu depăşeşti nici o dependență prin programele astea ci doar o înlocuieşti cu alta. Dacă vrei să te laşi de ceva ce simți că te face dependent, te înarmezi cu tot felul de instrumente fizice şi mentale care până la urmă nu te ajută suficient şi cea mai bună strategie e să-ți înlocuieşti vechea dependență cu alta. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că ai depăşit o criză sau o dependență ci doar că ai colorat-o în altă nuanță. Una mult mai urâtă.

Dependența se tratează nu înlocuind-o cu alta, ci căutând cauzele profunde ale acelei dependențe, experiențele sau lipsa de experiențe care determină comportamentele care caută dependența de ceva. Dependența umană nu este întotdeauna identică cu dependențele civilizației moderne, dar asemănările sunt suficient de puternice pentru a permite o comparație. Dacă descoperim condițiile inițiale ale nevoii de energie fabricată antropic poate descoperim şi că e mult mai uşor să tai un copac putred direct de la rădăcină în loc să-i tot pui propte şi să-i colorezi toamna frunzele îngălbenite cu vopsea verde.

Şi chiar şi faptul că vorbim de „dependența de petrol” ar trebui să fie suficient pentru o persoană să înceapă să se întrebe de ce suntem şi cum am ajuns să fim dependenți. Sau cel puțin persoanele care în loc să lase politicienii şi preoții să gândească pentru ele s-au obişnuit în schimb să caute răspunsuri pe cont propriu (şi au devenit dependenți de asta).

Sursa - http://drwinter.deviantart.com/gallery/?offset=96#/deswgl
Sursa imaginii: http://drwinter.deviantart.com/gallery/?offset=96#/deswgl

Rezultatul civilizatiei

In China o masina loveste o fetita de 2 ani. Soferul opreste, se gandeste la ceva si merge mai departe trecand a doua oara cu roata din spate peste fata. Alti oameni trec pe langa victima fara sa se opreasca macar, motociclistii o ocolesc, unul se intoarce din drum, pe jos e plin de sange si carne zdrobita, la sfarsit a doua masina trece si ea peste copil.

Asta e rezultatul civilizatiei. Oamenii au fost redusi la specializarea lor, zombificati, nu stiu nimic altceva decat programul pe care trebuie sa si-l ruleze zi de zi.

Soferii sofeaza, trecatorii trec, motociclistii pot sa ocoleasca mult mai usor cadavrul pentru ca motocicleta le ofera mai multa mobilitate. Altii se grabesc, nu se pot opri din drum ca au un orar de respectat. Oameni alienati, nebuni, speriati, nu stiu ce sa faca, cum sa reactioneze intr-o situatie de asta.

Totul s-a petrecut pe o strada plina cu magazine. Peste tot in jur e plin de marfa, lumini, produse de vanzare, baloturi de haine, cutii. Fiecare om dintre cei care au trecut mai are 200 de sefi deasupra lui pe care nu-i intereseaza amanuntele de genul asta, ei vor sa nu depaseasca deadline-ul, sa isi indeplineasca task-urile, sa le iasa statisticile.

Pustnicul

Dezamăgit de decadența valorilor și degenerarea principiilor pe care o vedea în fiecare zi în orașul în care trăia, un om a întors spatele acestei lumi și s-a retras în mijlocul unei păduri din afara orașului. „S-a dus în pustietate” au spus ceilalți oameni. Acolo însă, departe de luminile și zgomotul de care fugise, a descoperit un alt fel de viață, una care pulsa plină de energie, nou și liniște în același timp. După câțiva ani de trăit în „pustietate”, acest om a ajuns să fie complet integrat în ciclurile și legile ei. Soarele îl trezea dimineața și luna îl adormea noaptea. Ploaia și vântul îi ofereau răcoare, râul îi dădea câtă apă avea nevoie, stâncile și copacii uriași îi ofereau adăpost iar păsările și animalele pădurii îi aduceau mâncare. Ceilalți au auzit de exilatul de la oraș și au început să-i spună „pustnicul care vorbea cu Dumnezeu”.

Viața la oraș era tot mai grea, mai apăsătoare și mai asurzitoare. Ceilalți se simțeau tot mai copleșiți și mai înghesuiți, așa că mulți oameni au început să vină la el căutând liniște și speranță. Ei s-au organizat pentru a fi mai eficienți, așa că peste puțin timp au apărut în jurul pustnicului o casă de oaspeți, un restaurant, un birou de relații cu publicul, un mall cu o parcare încăpătoare și o sală de proiecții dotată după ultimele cerințe tehnice. În ziua celei mai importante sărbători a anului, în mijlocul concediului de vară, o mulțime de arhitecți, ingineri, avocați, jurnaliști, designeri și întreprinzători s-au adunat să-l asculte pe înțelept despre adevăratul sens al existenței și despre ce înseamnă o viață trăită în virtute și transcendență, departe de lumea nebună și în mijlocul naturii. Dar la ora stabilită pentru începerea conferinței, acesta nu a mai venit să ia cuvântul. Dispăruse. Le-a lăsat doar un mesaj pe o foaie de hârtie: „Am plecat în pustie. Dacă mai veniți după mine vă adun pe toți într-o sală și îi dau foc”.

Originea Sistemului 4

IV.A DOUA MIGRAŢIE NEOLITICĂ

Prima migraţie neolitică a început din Orientul Mijlociu (Siria, nordul Irakului şi sudul Turciei) şi a însemnat răspândirea tehnicilor de cultivare a plantelor în restul Orientului Mijlociu, în Europa, Africa de Nord şi probabil India. Aceasta s-a întâmplat prin migrarea fizică a fermierilor care luau cu ei seminţe, animale şi tehnici de cultivare. Migraţia lor poate fi observată prin gradientul haplogrupului genetic J2 şi s-a petrecut nu pentru că noii agricultori aveau datoria morală de a ilumina popoarele primitive cu noua lor tehnică de producere a hranei ci mutarea lor s-a produs ca urmare a unei nevoi sociale de a-şi găsi un alt loc de viaţă deoarece regiunile originare ajunseseră suprapopulate sau nu mai erau productive. Această primă migraţie a fost una de populaţie şi de tehnică.

A doua migraţie neolitică a început de la aproximativ 3.000 î.Ch., din Sumer, a fost una de ideologie politică şi a reprezentat răspândirea noii idei de stat, adică ideea că o societate trebuie să se împartă între o clasă conducătoare (care să concentreze în mâinile sale întreaga putere de decizie) şi mai multe clase subordonate cu grade diverse de autonomie. Ideea de stat, de putere instituţionalizată, nu era posibil să fi fost implementată în societăţile tribale din cauza numărului mic de indivizi care alcătuiau un trib. Aceştia erau organizaţi după regulile democraţiei tribale. De asemenea puterea instituţionalizată nu este o consecinţă directă a practicării agriculturii, deoarece înainte de 3.000 î.Ch. existau societăţi agrare sau semi-agrare care se gospodăreau fără existenţa unei ierarhii puternice care să coordoneze în mod despotic toate deciziile importante ale comunităţii.

Consider că adevărata revoluţie neolitică a fost o revoluţie în gândire, în modul de a vedea lumea şi s-a manifestat printr-o radicalizare a ideii de putere şi dominaţie. Cuvântul-cheie al noii revoluţii (care acum este deja veche de 5.000 de ani) este totalitarism, totalitarism care tinde să cuprindă şi să pătrundă toate sferele vieţii. Erich Fromm considera că dictatorii nu sunt în mod necesar răi prin natura lor ci sunt „oameni obişnuiţi cu putere neobişnuită”. Răul social s-a născut atunci când oameni obişnuiţi au primit puterea de a decide asupra soartei lor şi a altora şi de atunci s-a dorit menţinerea acestui status-quo. Bineînţeles că nu aceeaşi dinastie de conducători conduce lumea din Mesopotamia până azi, în schimb din Mesopotamia până azi acelaşi tip de putere politică, dominaţie socială şi monopol al deciziilor este urmărit de către toate sistemele politice care-şi au originea atunci. Dorinţa de a accede la acest tip de putere este cu atât mai mare cu cât aceasta nu e una de tip supranatural sau predestinată genetic, ci poate fi obţinută tocmai de către oameni obişnuiţi, în schimb este un miraj pentru că înseamnă să trăieşti într-un sistem social în care ai 99% şanse să nu obţii această putere.

Până în secolul XIX membrii culturii noastre credeau că oamenii au practicat agricultura de când au apărut şi că tehnicile agricole sunt de la începutul istoriei, istorie care avea câteva mii de ani şi începea cu Adam şi Eva, Cain, Abel şi Set. Mai târziu au aflat că oameni au existat de mult mai devreme şi că au trăit foarte bine şi fără agricultură, şi atunci au numit această perioadă preistorie şi au considerat că de aproximativ 10.000 de ani, de când au aflat că a apărut, oamenii au practicat acelaşi tip de agricultură care doar s-a perfecţionat şi specializat. Noua schimbare de mentalitate este de la a crede că acelaşi tip de agricultură se practică de zece milenii încoace către a învăţa şi accepta că sunt mai multe tipuri de a practica agricultura (mai eficiente ecologic şi socio-cultural însă necompetitive economic), însă majoritatea acestor tipuri au fost înlocuite de mentalităţile agriculturii totalitare izvorâtă din mentalităţile statului totalitar sumerian.

Agricultura fundamentală a societăţii şi economiei noastre este agricultura de tip totalitar. Totalitarismul agricol înseamnă subordonarea ecosistemului global pentru producţia de hrană pentru om. Înseamnă război cu toate celelalte forme de viaţă care nu sunt productive pentru om. Prin agricultura totalitară se poartă un război cu toate celelalte specii de plante şi animale pentru preluarea şi prelucrarea resurselor naturale în totalitatea lor.

Iniţial această agricultură nu se deosebea major de celelalte tipuri de agricultură practicată în Egipt, în Creta, în câmpia Munteniei, la Ierihon sau la Mohenjo-Daro. Făcea uz de unelte de piatră, lemn sau os, era puternic dependentă de particularităţile ecologice ale zonei şi deşi hrănea o populaţie care creştea continuu, era totuşi suficient de restrânsă geografic pentru a nu avea un impact ecologic semnificativ la scară globală sau regională. Deosebirea consta în faptul că indivizii care o practicau trăiau într-o societate de sclavi, forţaţi fiind să muncească pentru a-şi primi hrana, adăpostul şi serviciile care înainte erau gratis.

Având suficientă mână de lucru ieftină şi o nouă clasă socială de războinici, prima societate din Sumer care adoptase cultura şi agricultura totalitară a trecut în curând la următorul nivel şi anume răspândirea noii mentalităţi în restul lumii, deoarece totalitarismul prin definiţie se declară cel mai bun sistem de guvernământ şi tinde să se răspândească în toate detaliile vieţii, inclusiv fizic şi spaţial, în toate colţurile globului. Cetăţile din Mesopotamia au început să se cucerească unele pe altele, iar populaţia cucerită era trecută în sclavie. Tiranii acestor cetăţi se remarcau prin cruzime şi uşurinţa cu care se declarau trimişii şi înlocuitorii zeilor. La scurt timp noua structură socială de conducători şi conduşi a ajuns pe valea Nilului dând naştere la prima perioadă dinastică. Sumer a fost înlocuit apoi de Babilon şi Asiria. În jurul lor au apărut alte regate şi imperii care de asemenea se bazau pe cuceriri şi expansiune continuă: Urartu, Elam, Fenicia, regatul hitit. Statele sclavagiste din Troia, Knossos sau valea Indusului au fost jefuite şi incendiate de cete de migratori patriarhali venind din nord, dar după o vreme şi aceştia s-au sedentarizat şi au trecut la un sistem de producere al hranei bazat pe agricultura totalitară. Deoarece în decurs de câteva sute de ani apăruseră o seamă de regate care fiecare încerca să-şi extindă graniţele şi puterea, acestea s-au înscris într-o cursă a înarmărilor: au apărut arme de bronz şi de fier, mult mai rezistente decât cele de lemn şi piatră, au apărut care, cavaleria, unităţi specializate, s-a dezvoltat tehnica şi strategia militară. În acelaşi timp cu expansiunea teritorială şi dezvoltarea militară, neliniştea şi nemulţumirea socială în interiorul societăţilor de agricultori creştea. Crimele, războiul, foametea, sărăcia, malnutriţia au intrat în viaţa şi cultura oamenilor de atunci atât de adânc încât azi cu greu poate să creadă cineva că acestea nu sunt înscrise în mod fatalist în natura noastră umană. Peste tot în Orientul Mijlociu şi apoi în Europa, în Insulele Greceşti, la Roma, în India sau în China apar relatări de asasinate, falsificări de monede, coduri de legi, răscoale ale sclavilor din cauza presiunii sociale tot mai crescânde. Atunci când toate aceste încercări s-au soldat cu eşecuri şi s-a văzut că sistemul totalitar rămâne în picioare, o nouă idee îşi face apariţia în conştiinţa oamenilor: aceea că oamenii au nevoie să fie salvaţi, conducătorii sunt răi dar într-un fel sau altul cineva trebuie să vină să-i salveze din sărăcie, muncă şi suferinţă. Atunci când creştinismul a apărut în Palestina cu 2.000 de ani în urmă, majoritatea oamenilor aşteptau de mult un salvator, un mesia. Curând, pe lângă vechile probleme sociale,noile religii salvaţioniste (iudaism, creştinism, islamism, budism, confucianism sau zoroastrism) au introdus în societate războaiele şi persecuţiile religioase. Realitatea se împărţise în două, o parte care ţinea de lumea asta şi care era rea, nedreaptă şi plină de suferinţă, şi o altă parte, supranaturală, în care ierarhia socială se inversa şi cei bogaţi şi puternici erau înlocuiţi de cei săraci şi drepţi. Evul Mediu a fost plin de izbucniri de răscoale, ciumă şi alte epidemii, persecuţii religioase. Deşi suntem educaţi din istorie să vedem doar conflictele şi diferenţele dintre aceste regate, imperii şi state feudale, în imaginea de ansamblu ele fac parte din aceeaşi cultură a puterii şi dominaţiei bazată pe agricultura totalitară. Populaţia creştea şi curând Europa şi Orientul Mijlociu nu mai erau suficiente, ajungându-se la expediţiile denumite cruciade şi la „epoca marilor descoperiri geografice”, când cultura noastră s-a răspândit în cele două Americi, Africa şi Australia, înrobind şi exterminând populaţiile locale. Revoluţia industrială a adus greve, inflaţie, distrugerea ecosistemelor şi extincţii de specii, presa folosită constant pentru manipulare şi distorsionarea adevărului, două războaie mondiale şi mai ales colaps cultural.

Semnele culturii noastre sunt crima, asasinatul, războiul de cucerire, războiul de convertire, persecuţii religioase, mesianism, ciumă, ergotism, holeră, pelagră, răscoale, robotă, tribut, ideea că natura umană este degenerată, rea şi coruptă, consum de droguri, manipulare politică, religioasă şi educaţională, genocid, foamete, o distanţă uriaşă între cei mai bogaţi şi cei mai săraci, fanatism religios, abuz psihic şi fizic, represalii sub formă de viol, jaf şi exterminare, alienare şi tulburări psihice. Şapte miliarde de indivizi total dependenţi de o formă de agricultură care provoacă dezechilibre ecologice globale şi dezordine socială.

Chiar dacă azi avem o mobilitate mai mare, un venit mai mare, alte aşteptări şi cunoştinţe ştiinţifice mult mai avansate, chiar dacă ne-am dezvoltat numeroase modificări de tehnică şi de teritoriu, societatea modernă este aceeaşi cultură de sclavi apărută cu cinci milenii în urmă.

––

originea sistemului 1
originea sistemului 2
originea sistemului 3

Porcii

From Farm Sanctuary on FLickr
Imagine preluata de la http://www.farmsanctuary.org/

„-Te doare?
-Da. Mă doare, mă mănâncă, mă înţeapă, mă ustură, mă gâdilă, mă apasă… De unde ştii?
-Am văzut că-ţi curge sânge. Ce-ai păţit?
-M-am lovit acum câteva zile la încheietura piciorului, unde se leagă de şold. Am dat cu el într-o ţeavă şi m-am rănit. De atunci mă doare şi încerc să aflu de ce.
-Trebuie să-ţi laşi rana să se vindece. Nu te mai gândi la ea şi las-o în pace. După câteva zile o să se usuce, o să se facă o crustă de sânge închegat pe deasupra care o să-ţi cadă. O să rămâi doar cu o cicatrice şi o durere difuză când se schimbă vremea. Dacă vei continua să te freci de perete o s-o agravezi, poţi să te infectezi şi să faci complicaţii.
-Nu pot s-o las în pace. Trebuie să mă concentrez asupra durerii şi să caut înăuntrul rănii, să văd de ce mă doare şi de ce se vindecă aşa greu. Am auzit de undeva că nu trebuie să fugi de durere pentru că aşa doar îţi amâni vindecarea şi te minţi singur, trebuie să cauţi înăuntrul durerii şi să vezi dincolo de ea, la cauzele ei. Nu e vorba doar de rana asta, săptămâna trecută am avut alta. Altundeva e problema. Parcă sunt ameţit tot timpul, nu mai ştiu să stau în picioare. Câteodată mă cuprinde un sentiment de furie intensă şi vreau să o iau la fugă, să sparg zidurile astea care mă înconjoară. Atunci mă lovesc de ele şi mă rănesc. Simt că e ceva ce nu e în regulă cu mine, ceva ca un disconfort psihic, o nemulţumire, o nelinişte, ceva care pleacă din creier şi nu-mi dă pace, o tensiune care creşte în intensitate până când nu mai pot suporta. Atunci încerc s-o iau la fugă, să scap de aici, şi atunci merg strâmb şi mă lovesc în ceva.
-Unde să fugi? N-ai unde să mergi de-aici. Ai observat că ai folosit cuvinte ca „nelinişte”, „nemulţumire”, „disconfort”, „nu-mi dă pace”, ca şi cum ai şti ce e liniştea, mulţumirea, confortul sau pacea deşi nu le-ai trăit niciodată? Tu tot timpul ai fost nemulţumit de ceva. Totuşi ceva e în general în neregulă, ca şi cum ar trebui să fie mai mult de-atât. Poate greşeala nu e cu tine, la tine sau în tine pentru că şi eu simt la fel.
-De-asta îmi zgândăr eu rănile încontinuu, ca să ajung înăuntru. Da, şi eu simt cu toată fiinţa mea că ceva e fundamental greşit, că parcă alţii ştiu mai mult decât mine şi nu-mi spun iar eu cunosc răspunsul dar l-am uitat, e undeva în adâncul meu…
-Poate răspunsul e chiar în faţa nasului dar nu ne dăm seama de asta.
-De ce? Tu ştii ce e în neregulă? De ce crezi că problema nu e în mine sau în tine? Uită-te la ceilalţi, toţi sunt mulţumiţi şi fericiţi. De unde ştii că nu suntem noi ăia bolnavi? Eşti vreun doctor, sau profesor sau profet?
-Nu sunt nici una din astea. Sunt vecinul tău, stau chiar lângă tine. Şi nu, ceilalţi nu sunt mulţumiţi nici ei. Ştiu că atunci când mănâncă râd şi glumesc şi vorbesc de sport şi succes şi planuri de viitor şi cât sunt de grozavi şi de norocoşi. Dar spre deosebire de ei, eu nu pot să dorm noaptea, şi îi aud pe ceilalţi cum dorm şi vorbesc în somn şi visează. Ştiu că şi ei au aceeaşi problemă. Aici m-am născut, aici şi aşa am trăit până acuma, cunosc lumea şi ştiu regulile după care funcţionează, dar asta nu e tot. Parcă mai e ceva, ceva ce nu-mi dau seama deşi e pretutindeni în jurul meu. E un sentiment abia perceput, de parcă nu ni se spune tot. Ca şi cum aş fi uitat ceva, ceva esenţial şi nu reuşesc să-mi amintesc ce ştiam şi am uitat.”

Daca e cineva interesat de povestea porcilor:
The Meatrix
Earthlings – pe la minutul 26:30

The Social Networks

Undeva la marginea unei galaxii, în jurul unei stele de mărime medie era o planetă populată cu nişte fiinţe foarte inteligente. Acestea ajunseseră  la cel mai înalt stadiu de dezvoltare socială când industria IT a revoluţionat mijloacele de comunicaţie şi felul în care se raportau la relaţiile dintre ei. Datorită calculatoarelor, oamenii puteau să lucreze acum direct de acasă, munca lor era mult mai uşoară şi plăcută şi economiseau mult mai mult timp deoarece nu trebuiau să călătorească spre locul de muncă. Odată cu dezvoltarea internetului toate aceste facilităţi s-au răspândit asupra întregului spectru al activităţilor umane.

Oamenii aveau nevoie de mult mai mult timp liber la dispoziţie pentru a se putea distra, pentru a-şi dezvolta hobbiuri, pentru a citi, a cânta la un instrument, a se întâlni cu prietenii, a asculta muzică simfonică, a călători în ţări străine, a se plimba prin parc, a participa la curse de maşini, a se ocupa de grădinărit, a repara casa veche a bunicilor, a pescui, a face cumpărături, a medita şi o mulţime de alte activităţi pe care adeseori nu aveau ocazia să le facă deoarece trebuiau să muncească, să se odihnească şi apoi să se pregătească din nou de muncă. Internetul şi reţelele de socializare au fost cea mai bună invenţie care răspundea acestor cerinţe.

Existau o mulţime de tipuri de servicii disponibile pe internet. Un serviciu era dedicat muzicii. Aici se înregistra muzica preferată şi pornind de la preferinţele tale puteai descoperi alte nume, te conectai cu prietenii sau îţi programai concertele. Alt serviciu era cel de poze, puteai să-ţi pui toate albumele foto online. Mai existau pagini de vizionat filme, bloguri personale, pagini de lucru şi bineînţeles de cumpăraturi.

Celula de bază a întregului sistem era scriptul, bucăţi mici de cod scrise în tot felul de limbaje de programare. Acestea aveau rolul de a colecta date, de a le indexa şi apoi de a se lega de alte scripturi în funcţie de tot felul de criterii.

Pe măsură ce trecea timpul serviciile online se perfecţionau tot mai mult şi oferea tot mai multe facilităţi. Aveai o pagină principală, un centralizator statistic al tuturor serviciilor la care erai înscris. Contul principal avea mai multe ferestre populate de informaţii din cele mai diverse (data flow) legate de activitatea ta online. Toţi banii se făceau acum online, fiecare om avea un cont bancar virtual în care rezultatele muncii lui erau traduse în biţi. Pe lângă jobul propriu-zis mai existau şi alte oportunităţi de a face bani online. Puteai să cauţi printr-o multitudine de situri de cumpărături pe cel care oferă cele mai bune servicii (e vorba de relaţiile calitate – preţ – prezentare – disponibilitate – popularitate) şi apoi să-ţi votezi magazinul preferat pe alte situri. Shop-ul votat de tine îţi oferea anumite discounturi şi facilităţi ca recompensă dacă erai un client fidel. Puteai să participi la turnee de jocuri pe calculator sau de poker. Toate câştigurile se transformau în bani virtuali care erau adăugaţi în contul tău. Anumite scripturi făceau legătura între contul tău de muzică şi frecvenţa şi preferinţele tale în materie de cumpărături. Primeai astfel recomandări de cumpărături care depindeau de magazinul unde aveai mai multe discounturi şi  de titlurile comune între ce aveau ei pe stoc (adică în cont, că muzica era sub formă de formate digitale) şi ce era la tine la favourite artists. Concertele live erau de domeniul trecutului. Puteai să participi la un concert pe internet. Acesta era transmis la tine acasa după ce te înscriai pe pagina concertului. Transmisiunea era în high-definition, cu surround audio-video, vedeai lacrimă tot ce se întâmplă pe scenă. Era mai bine decât să fi fost undeva pe un stadion, în spate, n-ai fi văzut exact ce fac cântăreţii, sunetul ar fi fost oricum mult mai slab şi perturbat de urletele şi părerile celor din jur. La un concert la tine acasă puteai să te îmbeţi sau să te droghezi cu ce voiai fără frică de poliţie sau paranoia, puteai să dansezi şi să urli cum te simţeai tu mai bine. Majoritatea mâncării se comanda pe internet. Primeai în fiecare dimineaţă recomandări nutriţionale compilate de scripturi pe baza preferinţelor tale culinare, a metabolismului tău şi a obiceiurilor tale de a face mişcare. Desigur că mâncarea nu se comanda singură, tu puteai ţine cont de  recomandările din cont sau puteai în orice moment să-ţi iei ceva mai gustos şi mai consistent. Dacă aveai probleme medicale, diagnosticele erau de asemenea generate automat prin interacţiunea mai multor pagini de internet unde ai răspuns la anumite întrebări de sănătate pe parcursul mai multor săptămâni.

Dar serviciile se perfecţionau încontinuu şi deveneau tot mai ­user-friendly, mai conveniente, mai eficiente şi mai customizable. Concertele sunt acum 3D şi tu te simţi ca la un concert adevărat deoarece eşti înconjurat de caractere virtuale care participă şi ele la concert şi care sunt generate automat în funcţie de preferinţele tale (adică fete/băieţi care sunt tipul tău, oameni care se distrează pe aceleaşi substanţe pe care eşti şi tu etc). Ba poţi de asemenea să-ţi faci un concert foarte personalizat în care sunt compilate piesele tale favorite de la mai multe concerte. Puteai să-ţi faci o expoziţie online generată automat de colaje din pozele de la favourites aranjate după anumiţi algoritmi. Existau echipe mixte de programatori şi medici. Aceştia creau scripturi foarte intuitive care nu numai că îţi făceau diagnosticul corect dar se şi logau automat în contul tău financiar şi în funcţie de tipul asigurării medicale îţi generau o reţetă, apoi se conectau la siturile de cumpărături şi îţi comandau automat medicamentele care erau livrate direct acasă. Mai mult, a apărut posibilitatea ca atunci când te setezi pe away mode appleturile să-ţi gestioneze contul principal şi paginile subordonate. Astfel albumele nou apărute de la trupele preferate erau cumpărate automat şi introduse în contul tău personal. Tot pe baza statisticilor puteai să-ţi cumperi automat alte titluri care aveau un stil de muzică asemănător cu preferinţele tale muzicale. De Crăciun, Paşti şi sărbătorile legale existau servicii care trimiteau mesaje de felicitare la lista ta de prieteni. La fel se întâmpla când era ziua de naştere a unui prieten cu care nu te puteai întâlni sau căruia nu-i mai ţineai minte ziua de naştere. Scriptul îl felicita automat din partea ta. Telefonul tău trimitea GPS-ului poziţia ta şi statusurile tale erau actualizate în funcţie de ceea ce făceai.

Toată structura aceasta informaţională se baza pe un ansamblu tehnologic foarte performant bazat pe energie ecologică, energie care era folosită pentru a alimenta uriaşul sistem neuronal care era internetul. Comunicaţiile se făceau cu ajutorul a câtorva mii de sateliţi artificiali care orbitau în jurul planetei şi care aveau capacitatea de a rămâne în spaţiu un timp nedefinit, poate chiar mii de ani.

Cea mai mare provocare şi în acelaşi timp realizare pentru era tehno-informaţională au fost aşa zise-le scripturi ale morţii. Programatorii au reuşit să creeze scripturi care odată implementate în contul tău nu numai că reuşeau să gestioneze eficient toate nevoile tale, dar erau capabile să facă asta chiar şi după moartea ta. Dacă de exemplu nu te logai în sistem mai mult de trei luni însemna că ai murit şi se autoactiva un deathscript care nu era decât un script de away mode permanent. Era practic un ultim rămas bun sau o glumă din partea ta. Prietenii tăi din listă nu ştiau că ai murit deoarece statusul tău erau permanent updatat cu locaţii luate din albumele de poze (ale tale sau pozele prietenilor în care erai şi tu tag-uit), cu citate luate din scriitorii, filmele şi melodiile tale preferate. Tu continuai să participi la concerte, să cumperi muzică, erai sănătos tun şi puteai să-ţi cheltui banii de pe asigurare pe altceva. De asemenea câştigai încontinuu la poker şi mai primeai bani în funcţie de popularitatea de care se bucurau filmuleţele şi propriile tale pagini create în timpul vieţii. Erai în stare să laşi commenturi la poze şi chiar să scrii mesaje gen tweeter deoarece acestea erau generate atent dintr-o bază de date uriaşă şi se bazau pe testele tale de personalitate şi statisticile legate de prieteni şi activităţi din timpul vieţii. Banii se transferau dintr-un cont în altul, îţi felicitai prietenii la ocazii speciale şi le transmiteai urările tale de bine şi prosperitate. Deşi tu erai permanent dispărut, online erai încă prezent şi aveai o viaţă cât se poate de vizibilă şi activă. Pentru confidenţialitate deplină deathscripturile erau programate să nu se oprească din funcţionare dacă întâlneau un alt deathscript şi de multe ori apărea situaţia amuzantă în care două persoane moarte se felicitau între ele de „la mulţi ani”.

La un moment dat s-a petrecut ceva neprevăzut. Nu se ştie exact din ce cauză dar întreaga populaţie de pe planetă fie a murit fie a dispărut. Poate a fost un cataclism global şi locuitorii au murit subit sau poate au dispărut unul câte unul în decurs de câteva generaţii, dar s-a ajuns să nu mai fie nimeni în viaţă. În acelaşi timp însă sateliţii şi internetul continuau să funcţioneze, şi la fel ingenioasele deathscripturi.

Astfel undeva la marginea unei galaxii, în jurul unei stele de mărime medie era o planetă pe care nu exista nici o formă de viaţă. În jurul ei roiau câteva mii de sateliţi. Aceştia comunicau între ei permanent: ascultau muzică, sortau şi indexau, dădeau interviuri şi participau la sesiuni de training, râdeau, glumeau, se felicitau şi îşi transmiteau urări de pace şi prosperitate…

––––––––

Acest text este o mica adaptare dupa „A brief history of death switches” de David Eagleman. Textul initial poate fi citit aici.