Arhive pe categorii: Diverse

Noi nu suntem urmasii Romei

Românii se tot laudă că sunt urmasii Romei, că au sânge latin si alte povesti nationaliste care mai degrabă arată complexul de inferioritate pe care îl simte românul obisnuit fată de culturile vestice pe care le invidiază. De ce să se mândrească ei că sunt urmasii dacilor iubitori de libertate sau ai slavilor simpli si egalitari? Mai bine romanii, că ei au arătat lumii cine-i seful.

Timp de 500 de ani românii, urmasii romanilor, i-au folosit pe tigani (si tătari) ca sclavi, mai mult timp decât au făcut-o englezii, olandezii sau americanii cu negrii. Am auzit o poveste dar nu am avut cum s-o verific, potrivit căreia cea mai mare firmă de reciclare din Timisoara angajează cu ziua imigranti din Africa si Bangladesh pe care îi pune să sorteze gunoiul. Cred si eu că e mult mai ieftin să plătesti mizerabil niste negrotei sau tigănasi decât să pui prin oras niste containere specializate si să înveti populatia majoritară cum să-si arunce resturile.

Continuă să se mărească populatia de azilanti din tările lumii arabe si alte tări măcinate de conflicte provocate de americani (si sustinute de guvernele României). După atâtia ani în care ne-am plâns într-una de cât de rasisti sunt vesticii fată de noi, de cum ne tratează de parcă n-am fi oameni si cum spun de noi că suntem tigani, în curând vom avea ocazia să vedem ospitalitatea proverbială a românilor aplicată acestor noi veniti.

Noi suntem urmasii lui Traian si ai prostituatei bete de sângele sfintilor.

Niste poze

Green Energy – Free, Sustainable and Infinite

După o evolutie de peste 10 milioane de ani si colonizarea intregii emisfere nordice, se pare că lupul si-a găsit in sfarsit sensul vietii in a astepta in spatele oglinzilor să fie cumpărat de părinti nevrotici drept compensatie pentru golurile emotionale ale copiilor.

Pe ăsta l-am gasit in parcare la Mall (unde altundeva?). Un fel de Diogene modern.

In post, pula se suge cu tristete.

Dacă e ambalată frumos, ce mai contează?

Ce e mai bine, să-ti moara spiritul inaintea trupului sau invers?

If They Give You Lined Paper, Write Sideways (Daniel Quinn)

Waste, a by-product of civilization and past relationships.

Ce e vechi a fost odată nou. Ce e nou va fi odată vechi. Numai iarba din mijloc se reinnoieste singură.

„I never saw a wild thing

sorry for itself.

A small bird will drop frozen dead from a bough

without ever having felt sorry for itself”

(D.H.Lawrence – Self-Pity)

Intoarcerea fiului risipitor

Pornind de la un articol despre regula de aur revizuită („ceea ce le faci celorlalți, îți faci de fapt ție”), m-am gândit la ce înseamnă această regulă pentru mine şi am încercat s-o raportez la diverse tradiții spirituale şi culturale de-a lungul istoriei. Ştiam de pe vremea când eram creştin de regula de aur (varianta lui Isus, „Iubeşte-ți aproapele ca pe tine însuți”) şi că este cea mai importantă poruncă, mai importantă decât cele 15. La prima vedere „ceea ce le faci celorlalți, îți faci de fapt ție” mi se pare ceva foarte general şi vag, ca şi cum nu ar fi ceva practic. Nu ştiu cum s-o aplic în viața de zi cu zi, aşa că m-am gândit că această regulă poate fi judecată cel mai bine după urmările ei, şi cu cât acestea sunt mai imediate şi mai clare cu atât regula de aur este mai prezentă în conştiința mea, şi cu cât urmările legii sunt mai îndepărtate de tine cu atât ți-e mai greu să aplici legea (pentru că nu mai eşti aşa de implicat personal), deci momentul şi felul în care primeşti tu feedbackul faptelor tale vor determina viitoarele tale acțiuni. Şi pentru că prin religie am aflat prima dată de regulă şi majoritatea oamenilor se raportează la ea ca la o învățătură religioasă, i-am găsit patru moduri principale de manifestare.

În tradițiile animiste există credința că oamenii, plantele, animalele şi diferite obiecte au viață şi o anumită substanță universală şi magică (mana, numen, seidh etc) iar unele au identitate sau personalitate. Cuvântul principal aici este legătură. Omul animist trăieşte într-un univers în care totul e o manifestare a vieții, şi acționează în funcție de conexiunile dintre entitățile enumerate mai sus. Se raportează la animale sau plante sau locuri de la egal la egal, „vorbeşte” cu ele şi le „ascultă” voința, când cere ceva e gata să ofere altceva la schimb, dacă nu oferă ceva acum se aşteaptă să i se ceară mai târziu, iar în lumea lui, răspunsul vine foarte repede, faptele sale se întorc la el sau la ceilalți din trib aproape imediat (comparat cu nivelul la care suntem noi obişnuiți să aşteptăm şi să planificăm). Mai mult, după moarte spiritul porneşte la drum într-o călătorie periculoasă printr-un peisaj mitic, în care se întâlneşte cu tot felul de personaje şi la diferite etape are nevoie de cei care au rămas în lumea aceasta să-l sprijine şi să-l îndrume, şi dacă reuşeşte ajunge în cele din urmă în lumea strămoşilor. Aici aşteaptă o anumită perioadă de timp după care îi vine rândul să se întoarcă în lumea noastră, odată cu un nou născut din acelaşi trib. Dacă te comportai onorabil în viață, cunoscuții tăi îşi vor da interesul să-ți ofere un ritual corect şi puternic, îşi vor aduce aminte de tine mult timp şi te vor chema peste generații la o nouă viață. Era în interesul tău să ai grijă de mediu şi de cultura tribului, de numele şi onoarea pe care o vei transmite copiilor tăi şi de care la un moment dat în viitor vei avea ocazia să te bucuri din nou.

Luând lucrurile cronologic, a apărut apoi o variantă modificată a acestei reîncarnări, în India, în care după moarte te întorceai tot în acest pământ, puteai fi plantă, animal sau om, inclusiv cerşetor, țăran sau pirat. În plus aveai posibilitatea să te reîncarnezi în altă comunitate. Dar lumea în care trăiai se schimbase mult. Aveai mai multe responsabilități, mai multe necazuri, ți-era foame sau aveai boli cărora nu le înțelegeai rostul, trebuia să lucrezi toată ziua pentru alții şi abia îți rămânea şi ție ceva. Trăiai într-o societate impersonală, mai tot timpul te loveai de oameni pe care nu-i cunoşteai şi cantitatea de informație crescuse prea mult pentru ca tu să mai înțelegi rostul fiecărui ritual pe care erai învățat să-l faci. Legea de mai sus a devenit mai ambiguă, nu mai erai sigur de urmările exacte ale faptelor tale şi „opțiunile” de reîncarnare erau cumva mai îndepărtate personal de tine (vei avea alt mod de viață sau altă cultură). Suferința a devenit endemică, era o proprietate de bază a vieții. Şi animiştii sufereau, dar spre deosebire de ei, în civilizație se presupunea că suferi în mod implicit prin simplul fapt că exişti, by default. Dacă tu spuneai „sunt nefericit” nu era nimic neobişnuit, comunitatea nu se oprea din rutina zilnică să vadă care-i problema ta, fiecare suferea. Ceea ce eşti în viața aceasta este o consecință a vieților tale anterioare, şi pentru a te elibera de suferință ai nevoie de inițiere, de o căutare care ea însăşi reprezenta un întreg mod de viață, şi nu putea fi realizată de oricine. Regula de aur era înscrisă cu litere de aur în mintea ta, dar devine tot mai mult o dorință, o utopie, şi o uiți din vedere pentru că ai alte legi, imediate şi cotidiene, care te apasă mai greu. În tradițiile din India sau China se vorbeşte de iluminare, detaşare şi armonie, dar deja acestea sunt stări la care doar puțini pot ajunge pentru că omul era copleşit sub nevoia satisfacerii nevoilor de bază.

Pe lângă aceasta, în Asia de Vest au apărut credințe un pic diferite, dar care pe de altă parte reprezentau o îndepărtare şi mai mare de la viziunea animistă în care totul era conectat integral. În noile credințe termenul principal era mântuire, şi prin el se exprimă izolarea uriaşă pe care omul o simte față de lume. Realitatea s-a scindat în două, una exclusiv bună şi cealaltă exclusiv rea. Dumnezeu sau zeii erau în altă lume, iar aceasta e cea rea şi trebuie să scapi din ea cu orice preț, nu mai e nimic pentru tine aici. Răsplata sau pedeapsa felului cum ai aplicat regula de aur erau ceva mult prea îndepărtate de tine, erau în lumea cealaltă, fără nici o legătură cu legile naturale de pe planeta asta şi într-o comunitate complet diferită de cea în care trăiai. Regula de aur exista şi în credințele mântuirii, dar ca şi ceva prea abstract, nu ştiai cum se aplică exact, consecințele ei nu erau practice, nu ştiai ce e lumea aialaltă şi cum te vei raporta la Dumnezeul ăla mare şi tare, cu alte cuvinte această lege nu te stimula cu nimic să îți pese de mediul în care trăieşti sau de bunăstarea celorlalți. Din partea ta, a nefericitului în căutarea mântuirii, cu cât dispărea lumea asta mai repede cu atât mai bine, iar ceilalți erau în competiție directă cu tine.

Spre deosebire de animism, în aceste două tipuri de credințe apăreau din când în când mari gânditori, sfinți, asceți care au ajuns la un nivel ridicat de inițiere, modele demne de urmat. Printre învățăturile şi faptele lor se poate întrezări nivelul primitiv de relaționare cu celelalte ființe vii, în care toate sunt de importanță egală în fața legii, iar pentru tine ca om celelalte ființe sunt subiecte cu care poți rezona în egalitate: Chuang Tze care nu ştia dacă e Chuang Tze sau fluture (şi episodul cu peştii) sau Sfântul Francisc de Assisi care predica păsărilor. Dar aceştia erau deja cazuri prea specializate, era peste puterile oamenilor obişnuiți să ajungă la nivelul lor, erau prea ignoranți pentru a înțelege şi transcende cultura.

Cea mai virulentă şi violentă tradiție a mântuirii e creştinismul, şi din lupta care s-a dat pentru uciderea lui se naşte următoarea interpretare a regulii de aur, modernismul (consumism, spiritualitatea=0, ateism, darwinism social). Lumea asta e tot ce există, tu eşti propriul tău scop, nu eşti decât un animal egoist, lumea e doar o resursă care ori e nevie ori e inferioară, neevoluată. Acum totul e o competiție şi pot să încalc regula de aur că nu voi fi pedepsit. Din cauza etapelor anterioare omul crede că urmările acestei legi i se aplică doar după moarte, şi cum în viziunea modernă după moarte nu e nimic, poți să nu respecți regula deloc. Omul nu mai este creatorul culturii, e prea slab pentru a se ridica deasupra ei şi devine un obiect dominat de aceasta, un mijloc prin care cultura se autoreproduce. Cultura creează omul pentru cultură.  Eu, omul, nu mai înțeleg ce-i cu lumea şi legile ei, inclusiv regula de aur, dar cultura mă înțelege pe mine, ştie că sunt confuz pentru că sunt o creație imperfectă, un produs de prelucrat.

Dar odată cu dezvoltarea ştiinței, la cunoştințele vechi s-au adăugat altele noi, alte aplicații ale legii şi descoperim în fiecare zi moduri foarte diferite în care ceea ce facem se întoarce la noi în timpul vieții şi cauze ale nefericirilor noastre în felul cum au trăit cei de dinainte. Poate nu ne place lumea asta, dar toate ştiințele ne arată cum tot ceea ce facem se întoarce asupra noastră. Aici, acum şi imediat. Cum îți creşti hrana îți influențează sănătatea, cum ai crescut îți influențează cele mai importante aşteptări din restul vieții, cum te îmbraci sau cum vorbeşti la interviu determină rezultatul interviului mai mult decât ceea ce ştii, ceea ce vezi determină cum vezi. Primeşti un flux continuu de informații despre relații şi conexiuni de care nu ştiai că există deşi erau în tine dintotdeauna.

Într-un anumit fel, poate că ne întoarcem de unde am plecat, la un fel de animism, pentru că totul se arată a fi conectat şi influențat, la o nouă concepție despre ceea ce te face să fii om şi ce e lumea. Această concepție nu are un nume propriu, altul decât „lumea” sau „aşa e”, „aşa vedem noi”, la fel cum nici primitivii nu aveau un termen special pentru filozofia cu care vedeau ei lumea. Poate că asta va duce la o revenire a regulii de aur din sferele înalte ale filozofiei în care au ridicat-o modelele de gândire anterioare, la un nivel mult mai personal, cum era înainte, doar că acum vom şti mai multe despre ce înseamnă ea şi cum trebuie aplicată. Şi ne întoarcem de unde am plecat, dar cu mai multă experiență şi spirit prevăzător.

Protest anti avort

Zilele trecute, la amiază, prin caniculă şi praf, am întâlnit un tânăr care umbla în sus şi-n jos prin fața unei maternități purtând pe el o pancartă: „Avortul este crimă împotriva umanității. Aici se ucid copii prin avort chirurgical şi medicamentos”. Şi un cap de mort. L-am întrebat de ce singur şi mi-a spus că aşa simte el acum şi că uneori mai vine cu alți colegi din ceva asociație.

Această formă de protest era felul lui de a-şi exprima dezacordul față de o anumită practică din societate. Dar să protestezi împotriva avortului, dincolo de impactul vizual sau eficacitatea pe care o are, e de fapt o încercare de a elimina sau ameliora un simptom. Mai bine elimini cauzele şi nu vor mai fi avorturi, simplu.

Avortul e un răspuns la o sarcină nedorită. Există două motive principale pentru care o sarcină e nedorită, fie nu ai mijloacele materiale să creşti un copil fie persoana respectivă nu e pregătită mental să aibe un copil.

Cu toate acestea, cele mai multe avorturi se petrec în țări considerate dezvoltate. E posibil ca în țările sărace să fie mai multe avorturi şi să nu fie înregistrate, sau ar fi mai multe avorturi dar nu există mijloacele medicale pentru efectuarea lor şi de aceea au o natalitate aşa de mare. Sărăcia e o problemă endemică a societății noastre şi nu va fi eliminată câtă vreme există civilizație, deşi sună contradictoriu.

Rămâne a doua şi principala cauză a sarcinilor nedorite, insuficienta pregătire mentală şi intelectuală. Cred că majoritatea oamenilor fie nu ştiu în ce condiții se fac copiii (cu fecundarea şi ciclul şi restul) sau cum să folosească mijloace contraceptive, fie nu sunt în deplinătatea facultăților mentale în momentul actului sexual (că sunt beți sau drogați).

Deci o informare uniformă şi la obiect, până înțelege fiecare om, cu privire la „chestiunile sexuale”. Eliberare sexuală, fără pudoare şi pseudo-concepții morale despre ruşine, păcat, plăceri diavoleşti şi restul miturilor culturale. Dacă interesul pentru sexualitate al unui copil nu este satisfăcut printr-o informare concretă şi responsabilă nu înseamnă că el îşi va pierde acel interes, ci doar că va începe să caute răspunsuri în altă parte. Şi din nefericire tocmai aceste răspunsuri sunt date de societatea de consum, înlocuind şi îmbrăcând relațiile naturale cu produse artificiale şi materiale.

Am mai observat că bărbații formează de departe majoritatea militanților împotriva avortului. Şi nu o fac aproape deloc din grijă pentru femei ci dintr-un motiv pur cultural. Sunt militanți pentru societatea patriarhală, prin apelul la valori religioase sau la definiția standard a familiei nucleare ca fundament al societății.

Patriarhatul în formele avansate (statele şi religiile din ultimele sute de ani) se bazează pe faptul că femeile lui trebuiesc ținute într-un stadiu de ignoranță şi supunere (fizică dar mai ales mentală). Copiii pe care îi nasc nu le aparțin, ei sunt ai bărbatului, ai societății, destinați să ajungă muncitori şi soldați. Nu numai copiii nu sunt ai femeii, dar nici măcar femeia nu îşi mai aparține pentru că şi ea este educată să facă parte din cultura violenței. Încearcă să scape din închisoarea patriarhală, şi dacă nu reuşeşte se abandonează (printre altele) în relații ocazionale, alcool sau droguri, şi cu judecata tulbure nu se mai gândeşte că e posibil să rămână însărcinată.

„Avortul este crimă împotriva umanității”. Nu i-am cerut detalii protestatarului, dar mă gândesc că nu se referea la întreaga specie umană ca totalitate a indivizilor ci la umanitate ca şi condiție a naturii umane, o proprietate care ne defineşte şi ne oferă demnitate. Dar din acest punct de vedere, şi să aduci pe lume o ființă care nu se poate dezvolta în condițiile optime pentru specia din care face parte şi care nu se poate bucura de întreaga paletă a experiențelor umane e tot crimă împotriva umanității. Pentru că ai născut ceva ca să sufere pentru restul vieții.

Masacru de Craciun

Împodobirea bradului de Crăciun nu are legătură cu creştinismul sau cu tradiţia românească. Este un simbol cu origini păgâne germanice. La români bradul este simbolul vieţii şi axis mundi. Se tăia un brad tânăr şi se aducea în casă când murea un tânăr neînsurat. Bradul tăiat şi adus în casă simboliza viaţa sfârşită prea devreme şi devenea astfel un simbol funerar.
Împodobirea bradului de Crăciun este un împrumut consumist luat din vestul Europei sau de la americani şi din punct de vedere ecologic este un dezastru. Asta din cauză că în România majoritatea brazilor se fură din păduri sau se taie cu complicitatea pădurarilor şi a şefilor locali ai Ocoalelor Silvice.
Sărbătorile de iarnă sunt o ocazie pentru idioţi de a se mai îmbogăţi puţin pe socoteala distrugerii unor părţi importante din natură. Şi de asemenea cei care cumpără brazi fie nu cunosc tradiţiile româneşti fie nu le pasă şi preferă să adopte un obicei străin fără să se gândească la viitorul pădurilor sau dacă un brad împodobit chiar simbolizează ceva pentru ei.
Tăierea brazilor şi obţinerea de profit din asta face parte din conştiinţa specifică secolului XIX în care omul era considerat stăpânul absolut al naturii şi putea să dispună de resursele ei după bunul plac.
Trei lucruri se pot face împotriva traficului ilicit de pomi de Crăciun: cumpărarea de pomi proveniţi din vestul sau nordul Europei unde sunt crescuţi în pepiniere şi nu sunt tăiaţi direct din fondul forestier deja existent (pentru oamenii care se deprimă iarna dacă n-au în casă pomi de care atârnă bomboane şi îngeraşi), cumpărarea unui pom de plastic (se poate folosi mulţi ani de acum încolo şi e pe aceeaşi lungime de undă cu societatea de plastic) sau pur şi simplu renunţarea la a mai avea pomi împodobiţi (pentru cei care pot).
Bradul de Crăciun este o memă, un obicei cultural care avea sens la alte popoare şi în alte timpuri, nu azi când sunt aşa de multe probleme ecologice determinate de exploatarea masivă a resurselor.
Un copac viu este mult mai frumos şi mai util decât unul mort. Doar că nu aduce profit imediat.