Un experiment ratat

Adormisem de ceva vreme cand am fost trezit brusc de niste sunete ciudate. La inceput nu le-am recunoscut, erau niste sunete ascutite si in acelasi timp sunau cumva infundat, ca si cum ar fi venit de undeva de departe dar se apropiau de mine. Pe masura ce ma trezeam din somn si imi revenea un anumit sentiment de identitate, am recunoscut sunetul: era un sonar. Dar ce cauta un sonar langa casa mea? Am iesit afara si am observat ca nu eram singur – alti vecini iesisera si ei in strada si se uitau nedumeriti in directia din care venea sunetul. De dincolo de linia orizontului a aparut o nava spatiala extraterestra; avea tot felul de lumini de culoarea albastru si verde fosforescent si scotea un sunet continuu ca un bazait de musca, intrerupt din cand in cand de sonar. S-a oprit chiar deasupra mea si a vecinilor si cum ma uitam la ea in sus, am fost cuprins de o lumina grea care parca ma patrundea in intregime si mi-am pierdut cunostinta.

Nu stiu cat timp a trecut, dar cand mi-am deschis ochii din nou, am crezut ca am ajuns in rai, pentru ca totul in jur era foarte frumos si nou. Mi-am dat seama apoi, dupa cele doua luni de pe cer, ca nu sunt nici in rai nici pe Pamant, si ca fusesem transportat pe o alta planeta. Planeta asta noua era in multe privinte asemanatoare cu Terra, dar din cand in cand se puteau vedea tot felul de specii de plante si animale foarte diferite de ce avusesem noi inainte.

Avea rauri cu apa limpede si nepoluata, plina cu pesti si raci, lacuri pe care inotau rate si gaste, inconjurate de paduri intinse de copaci falnici si pomi plini cu fructe. Din fiecare copac se auzeau pasari cantand, muntii erau acoperiti cu zapada nu defrisati sau decopertati pentru minereuri, si aerul era rece si curat, nu mirosea a hidrocarburi si deseuri industriale. Poate suna ca un cliseu, dar am vazut un iepure care fugea pe o campie, iar noaptea am vazut licurici cum dansau in jurul unui copac. Si vreau sa repet faptul ca insectele alea dansau, nu se aflau in competitie pentru hrana, adapost si femele.

Cum ma plimbam prin padure (care semana cu o padure de foioase de la noi), am descoperit ca nu eram singur, pentru ca am dat peste o multime de oameni care si ei fusesera adusi aici de nave. M-au intampinat cu bucurie si mi-au spus ca tocmai fusesera vizitati de catre unul dintre Ei, care erau ca un fel de extraterestri, zei, observatori sau indrumatori, fiecare putea sa le spuna cum dorea. Acesta le-a spus ca fac parte dintr-o selectie aparte, un grup-test care a fost transportat pe o alta planeta intr-o alta parte a galaxiei, avand sansa sa populeze aceasta lume si sa traiasca in armonie. Observatorii erau putin dezamagiti din cauza starii deplorabile in care ne-am transformat planeta natala, si tocmai de aceea nu ne-au selectat pe toti. Cu toate acestea, eram foarte fericiti stiind ca am mai primit o noua sansa, o ocazie de a porni totul de la zero si de a trai fiecare cum simteam in inima noastra ca se poate trai bine, si ne bucuram la minunatele privelisti ale noii planete.

Pe o masa de lemn femeile au strans repede o gramada de legume si fructe de prin partea locului. Am vazut cartofi, dovleac, varza, rosii, ceapa verde, napi, mere, prune, struguri si multe alte alimente care-mi erau total necunoscute. Cativa tineri s-au intors cu prepelite si iepuri, precum si cu povesti despre turme de bovine care se vedeau alergand in departare. Natura salbatica in care ne gaseam ne oferea legume, fructe si carne din abundenta, poate in curand puteam face rost si de lapte si oua. Totul era parca desprins din ilustratiile despre paradis din revistele Martorilor lui Iehova, atata doar ca leii nu stateau cu mieii si oile si caprele se plimbau in stanga si in dreapta, si unele nu erau mai rele sau mai bune decat altele.

Zilele treceau fericite una dupa alta, si nu aveam prea multe neplaceri. Nu trebuia sa muncim pentru ca aveam destula mancare in fiecare zi, si ne petreceam timpul ascultand muzica, explorand si povestind. Erau tot felul de oameni, unii mai apropiati in idei de conceptiile mele, iar altii erau incuiati sau de-a dreptul cretini. Am cunoscut profesori, tamplari, trombonisti (ambele tipuri), casnice sau antreprenori, studenti si pensionari. Aici traficantii de droguri nu se mai ocupau cu traficul si glumeau toata ziua pe seama fostilor politisti. Politistii nu mai erau asa de ingamfati acum pentru ca le lipsea bastonul caracteristic, si fara bratul legii erau ca niste batranei inofensivi. Primisem de la observatori niste carti destul de groase cu instructiuni de folosire a noii planete (plante medicinale, retete culinare, cum sa identifici speciile de pasari cantatoare dupa penaj si arie muzicala, harti cu arealele pestilor, chestii de astea), dar nimeni nu simtea nevoia sa se puna serios pe citit. Din cand in cand cineva ne mai facea rezumatul vreunui fragment citit in fuga. Am aflat astfel ca existau pe planeta cel putin cinci continente neexplorate si mult mai multe nedescoperite, sau ca nici 1% din speciile de plante si animale nu fusesera indexate. Ce sa zic, era fain, si desi pare greu de crezut, nici unul nu simtea nevoia sa se uite la un film, sa conduca masina sau sa mearga la cumparaturi.

Nu stiu acum daca asa e natura umana sau sunt eu mai ciudat din fire, dar uneori ma enervau anumite discutii sau atitudini afisate de diversi, si atunci preferam sa-i las in pace si sa ma duc peste dealuri, prin alta parte de padure. De exemplu, odata l-am auzit pe unul care fusese colonel de armata cum povestea el cum a fost in Irak. Eu i-am spus ca soldatii tarii isi apara tara de invadatori pe gratis, nu invadeaza ei alte tari in calitate de mercenari, la care unul dintre ascultatori m-a repezit imediat, ca „sa nu fiu badaran cu dom’ colonel”. Cand l-am auzit pe asta ce prost e, am plecat peste o apa si un deal si nu m-am intors decat a doua zi la ei. Apoi am intalnit o profesoara care se plimba in genunchi prin tabara multumindu-i in gura mare bunului Dumnezeu ca ne-a dat lumea asta, si apoi impartea oamenilor iconite sfintite cu Maica Domnului. M-a enervat si asta si am plecat cale de doua rauri si doua dealuri, si nu m-am intors decat peste doua zile.

Dar in afara de cativa, restul oamenilor pareau de treaba. Odata am intalnit o fata care m-a chemat la ea in cort sa-mi arate ceva. Avea un cort dupa modelul amerindian, un tepee, si inauntru am vazut-o seminuda, printre talismane si betisoare parfumate cum se contorsiona in pozitii care de care mai interesante. „E pentru captarea energiei” mi-a spus. „Pai nu mai ai nevoie ca totul in jurul e plin de energie pozitiva, uita-te si tu ce frumos e afara, natura e asa de neimblanzita aici ca parca ne vorbeste”. „E pentru relaxare” mi-a spus. „Pai nu mai ai nevoie ca nu mai ai stres aici. Nu mergem la munca, nu mai ai socri si vecini cu programe tampite in cap, nu mai ai deadline-uri si nici politicieni ipocriti, iar caprioara numai ca nu se baga singura in oala”. „E ca sa te cunosti pe tine insuti mai bine”. Aici nu am avut nici un contraargument pentru ca motivul ei era destul de bun. Niciodata nu stii cu adevarat cine esti si fiecare dezvaluire e un prilej de uimire si reflectie.

Am plecat la un moment dat intr-o drumetie care apoi s-a transformat intr-o vizita la o comunitate aflata dincolo de un sir de munti. Am lipsit cateva saptamani, dar cand m-am intors era sa nu mai recunosc locul de unde plecasem. I-am lasat pe cei cu care venisem pe nava intr-o petrecere perpetua, si acum la intoarcere i-am gasit ocupati si antrenati intr-un proiect de constructie. Locul taberei era acum luat de un santier urias in care fiecare facea cate-o treaba. Unii taiau copaci din padure, altii ii transformau in scanduri, altii faceau funii pentru scripeti, un arhitect si un constructor se uitau pe niste desene, pe altii i-am vazut cioplind niste blocuri mari de piatra de forma rectangulara, niste femei faceau mancare in niste oale mari puse pe foc, iar copiii mergeau de la om la om incarcati cu bidoane si le ofereau apa de baut, daca erau insetati.

„Ce mama dracului faceti aici?” – am intrebat niste indivizi care ieseau din padure cu un cal tragand un copac doborat dupa el.

„Ducem copacul asta la santier ca mai au nevoie de inca vreo zece scanduri. Surcelele sunt pentru intetirea focului”

„La ce au nevoie de scanduri?”

„Dar la ce nu au nevoie de scanduri? Intreaba tamplarul”.

Am mers la tamplar: „Ce vrei sa faci cu scandurile?”

„Vreau sa fac un jgheab pe unde sa treaca apa din padure la bucatarie, ca sa fie mai usor pentru dansele, sa nu piarda atata timp cu spalatul si curatatul oalelor, e cale destul de lunga pana la izvor”, imi zice tamplarul.

Ma duc la bucatarese sa le intreb de ce nu mai vor sa se duca la izvor.

„Cioplitorii fac munca grea cu stancile. Nu-i putem lasa sa flamanzeasca. Cand se vor opri si ei din cioplit, atunci mergem in pauza la izvor sa ne racorim. Pana atunci nu ne miscam de langa oale”.

„I-auzi la ele, nu vor sa se miste de langa oale”, mi-am zis in gand, in timp ce incercam sa pun mana pe o pulpa de pui. In momentul ala idiotul care ma repezise in discutia cu colonelul apare de nicaieri si ma loveste peste mana: „Cine-i harnic si munceste are tot ce vrea. Cine numai trandaveste n-are ce manca”.

Ma indrept spre cioplitori. Ceva nu era in regula cu ce se intampla aici si incepeam sa fiu cam nelinistit. Cioplitorii faceau blocuri de piatra, amestecau var si ciment, cerneau nisip, sapau santuri si multe altele.

„Domnilor cioplitori, de ce atata truda?” ii intreb.

„Ehee, ce stii tu… Uita-te si minuneaza-te. N-ai mai vazut tu minunatie ca asta.”

„Ok, ce sa vad? Ce faceti aici?”

„Habar n-ai tu ce facem noi aici. N-o sa ghicesti nici intr-o mie de ani, ha ha”.

„Dar vorbiti si voi concret ca n-am nevoie de glume si figuri. Pentru ce va trebuie toate astea? Ce construiti?”

„Asta ar fi mai bine sa-l intrebi pe arhitect. El stie cum sta treaba pe aici”.

Arhitectul nici n-a stat de vorba cu mine. Cand l-am intrebat de ce le-a spus oamenilor sa faca patrate de piatra a ras de mine spunandu-mi ca blocuri acelea sunt in cel mai bun caz paralelipipede dreptunghice si ca sa nu-l retin din treaba. Macar mi-a spus unde e initiatorul acestui proiect.

Ma indrept inspre locul cu pricina cand imi taie calea colonelul:

„N-ai voie mai departe. Sefa nu vrea sa fie deranjata”.

„Nu-mi spui tu mie cat de departe am eu voie sa…”, dar n-am apucat sa termin fraza ca papagalul apare de nicaieri si ma loveste peste spate cu un ciomag. Fugise intre timp la tamplar caruia ii ceruse sa-i faca un baston, in schimbul unei pulpe de pui.

„Iar esti badaran cu dom’ colonel? Daca a spus nu, nu ramane!”

Ce era sa fac? Doream sa gasesc raspunsul acestei dileme cu orice pret, si nu aveam chef sa-mi pun mintea cu prostii. Ma intorc spre colonel:

„Domn’ colonel, sa traiti! Permiteti sa raportez, declar ca doresc o audienta la sefa pentru obtinerea unui loc de munca” ii zic. Asa am reusit sa trec de cei doi. Cand ajung la sefa, imi dau seama ca era fata ezoterica din cort. Era contorsionata intr-o pozitie imposibila.

„Tot santierul asta e ideea ta?”

„Da”.

„De ce?”

„M-am gandit un pic la situatia noastra. La cine suntem. Venim de pe o planeta indepartata pe care am devastat-o in inconstienta si ignoranta noastra. Am avut la dispozitie un paradis pe care l-am transformat intr-o groapa de gunoi. Cat timp inca traiam pe Terra, meditam încontinuu, doream sa ma sincronizez cu fluxurile energetice ale Universului, doream sa ma relaxez, sa ma caut pe mine insami, dar foarte greu imi iesea ceva. Si cunosteam atatia oameni care erau stapaniti de cele mai bune intentii si talente dar niciodata nu reuseau sa faca ceea ce isi propuneau. Unii doreau sa fie parinti buni, dar copiii lor se razvrateau. Altul dorea sa fie cantaret, si se chinuia sau ne chinuia cu vocea lui festival dupa festival. Altul dorea sa devina bogat, si pentru asta neglijase toate celelalte aspecte ale vietii. Altul dorea sa viziteze Australia, dar nicicum nu reusea sa stranga suma necesara. Mi-am dat seama ca nu era suficient sa ai o intentie bine definita, trebuia sa si traiesti intr-un mediu benefic. Problema noastra era ca traiam intr-un mediu foarte nociv, plin de energii entropice si negativism. Ajunsa aici, am vrut sa aplic ceea ce am invatat din experienta mea, si sa fac lumii un cadou, ceva care sa inlature energia negativa si sa n-o mai lase sa ne inconjoare, asa ca mi-a venit ideea acestei constructii”.

„Bun, si ce construiti aici, ca nu inteleg?” o intreb.

„E un convertor cosmic, un sistem care sa transforme energiile negative in energii pozitive, o palnie in acelasi timp care sa atraga fluxurile benefice ale realitatii spre acest punct, o cupola sub care sa prosperam fara frica de a esua in indeplinirea planurilor noastre. Construim o piramida, nu-mi spune ca n-ai auzit niciodata de efectul de piramida!”

„O nu!” am strigat, „nu din nou!”. Desigur ca auzisem de efectul de piramida. Din inaltimea efectului de piramida ne priveau secole si milenii de promisiuni si amanari, cu efectul asta incepea si se termina istoria, un mormant gol inconjurat de deserturi sterpe.

Am luat-o la fuga . Voiam sa dispar cat mai departe de locul asta. Am mers peste noua ape si noua dealuri, noua mari si noua tari, la fiecare pas uitandu-ma speriat in spate sa vad daca nu ma ajunge efectul de piramida din urma.

Nu stiu cat timp am mers, dar intr-un tarziu am ajuns intr-un loc ciudat. Era pe cel mai inalt varf de munte, un platou intins dominat de coloane de marmura alba, deasupra era cerul instelat, si din acest loc puteam sa vad toata aceasta noua lume. Erau mii de focuri raspandite pe intreaga suprafata a uscatului, fiecare foc era o tabara de fosti terrani, si intr-un loc se vedea o ingramadire de focuri, si stiam ca acolo sunt cei care construiesc piramida. Apoi deodata, in linistea noptii, am auzit un sunet ca niste batai de aripi, si am vazut observatorii cum coborau pe coloane din cer pe platoul din varful celui mai inalt munte. M-am ascuns dupa una din coloane si am ascultat ce se discuta.

„Inca un experiment ratat, a inceput cel mai batran dintre ei. Au facut-o din nou. Le-am dat inca o sansa, le-am oferit o noua lume, le-am dat o planeta intreaga si ei au reinitiat civilizatia, constructiile, marsul lor spre moarte si distrugere. Sunt dezamagit… Oare ce am gresit acum de nu ne-a iesit nici de data asta?”

„De ce nu putem lua doar nou-nascutii, si vedem ce se intampla?” intreaba altul.

O observatoare cu sani mari si un copil in brate se apropie si spune: „Nu putem folosi doar copiii. Copiii au nevoie de dragostea parintilor pentru a se dezvolta si maturiza. Daca ii lasam sa creasca singuri vor avea carente emotionale mai tarziu. Nu, avem nevoie de adulti si copii, si trebuie sa speram ca adultii vor invata odata si-odata care e drumul corect”.

O alta observatoare, foarte frumoasa de altfel, a fost de parere ca au parte de prea putin sex. Alta insa, care semana cu Artemis, era de parere ca sexul ii moleseste si ii demobilizeaza. Ea spunea ca ar avea nevoie de mai multa salbaticie, mai multa selectie naturala. Bacchus credea ca le trebuie distractii, Apolo dorea sa introduca in ecuatie mai multa muzica, pictura, teatru si inca vreo trei arte. Fiecare isi dadea cu parerea privind parametrii care ar trebui modificati pentru ca experimentul sa reuseasca.

„Nu, nu, nu e vorba de motivatii sau de distractii. Altundeva e problema. E vorba de conditiile initiale, , pierdem din vedere ceva, ne scapa ceva” spuse ganditoare Atena, cea care parea sa fie initiatoarea experimentului uman, sau cel putin cea care era cel mai mult implicata in proiect.

Unul dintre ei, un barbat puternic si roscat care avea un ciocan in mana, se ridica incruntat:

„Cate planete trebuie sa mai pierdem cu experimentul asta? L-am repetat deja de 10.000 de ori, il mai repetam acum inca o data, ca poate poate? Propun sa incheiem odata cu oamenii. Degeaba, oricate sanse le-am oferi, pana la urma tot ajung sa-si bata joc de noi, de ei si de lumea din jur. Sunt slabi, lasi, duplicitari, o sa-i lovesc cu ciocanul Mjolnirr, o sa-i strapung cu fulgerele mele pana nu mai ramane nici unul viu, si dupa aia putem sa ne continuam celelalte experimente”.

In acel moment, unul dintre observatori, care nu participase la discutie pana atunci, se apropie si rosteste fascinat:

„Da, ii distrugem, dar nu cu fulgere. E prea mult de lucru. Ii inecam, ii inecam ca pe sobolani. Sunt rai si trebuie omorati. Cel mai bine e sa le trimitem un potop, i-am mai inecat eu asa si stiu ca functioneaza”.

Atena se intoarce spre el: „Cand i-ai inecat tu prin potop si de ce?”

„Mai demult, intr-o noapte cand am lucrat singur la laborator. De atunci mi-am dat seama ca sunt mincinosi si neascultatori. Trebuia sa efectuez niste masuratori asa ca le-am spus sa nu-mi manance din pomul cunoasterii binelui si raului. Si ei ce crezi ca au facut? S-au dus direct la pom si au mancat din el. Numai asa, de-al dracului, sa-mi faca mie in ciuda!”

Observatoarea cea inteleapta isi deschise larg ochii albastri.

„Si ce-ai facut atunci?”

„I-am pedepsit. Initial i-am dat afara si le-am spus sa faca asta si asta.”

„Cee, capatasera constiinta de sine si tu i-ai pedepsit?”

„Oho, si ce i-am mai pedepsit.Devenisera tot mai plini de inversunare, gata imediat sa sara la bataie, sa se laude, sa se mandreasca. Se credeau foarte speciali si puternici. Si atunci le-am trimis potopul. Sa-i vezi atunci ce speciali si puternici erau. Se agatau de cel mai mic ciot de lemn care plutea pe apa, fugeau ca soareci la deal, se inghesuiau unul intr-altul pe varf de munte privind cum ii inconjoara apa din toate partile. Eu sunt pentru potop”.

„Ah, acum inteleg”, urma Atena. „Asta era modificarea in conditiile initiale, acum inteleg de ce fac ei ceea ce fac. Acum imi dau seama de ce stau in casa cand ploua, de ce se roaga cand tuna si fulgera, de ce fac baraje si diguri. Acum ii inteleg de ce construiesc turnuri si cladiri inalte, de ce nu pot dormi linistiti, de ce vor sa zboare, de ce nu le pasa de lumea frumoasa pe care le-am dat-o. Mi-ai traumatizat oamenii, nenorocitule!”

6 thoughts on “Un experiment ratat

  1. 🙂
    Dar cum incepe civilizatia? Un trib de nativi americani, daca erau doar ei pe toata planeta, incepea civilizatia?
    Ce se intampla?
    Sau- daca erau numai triburile de la nord de Mexic?
    Sau – daca erau numai japonezii, in Japonia?

    Exista o influenta exterioara undeva, care a derajnat anumite triburi? Exista un alt ADN, care ne influenteaza?

    Si pana la urma ce conteaza. Da, sa zicem ca au venit extraterestrii cei rai si au infleuntat, pus la munca, civilizat niste triburi. Asta e. Nu putem pune garduri in Univers. Sau – e in natura noastra defecta sa cream civilizatia, ca sa invatam ceva, sau nu, din ea, si din nou – asta e.

  2. Textul reprezinta doar o posibilitate, doream sa exprim presupunerea ca lumea asta sa fie creatia unui psihopat („Eu sunt un dumnezeu gelos” – vezi Biblia) si civilizatia sa fie UNA din multele incercari de a scapa de frica de moarte. Nu am pretentia ca detin adevarul, voiam doar sa scot niste meme din cap🙂 Mai am si alte variante, unele se completeaza altele se bat cap in cap cu varianta asta.

    Civilizatia inseamna violenta si abuz, la scara planetara si personala. Tot ce facem noi – ne facem blog in care cautam sa ne explicam aparitia abuzului, ne drogam, lucram 12 ore pe zi sau facem exercitii fizice pana la epuizare, ne identificam cu diverse ideologii, traim in negare, vrem sa fim megastaruri – toate astea sunt incercari constiente sau subconstiente de a vorbi despre abuz. Suntem in post-traumatic stress disorder.

    Ce facem cu atatea informatii si teorii? Stim prea multe dar avem prea putine modalitati de reactie. Cum opresti civilizatia? Ce pot face eu singur? Ce pot face cu cativa prieteni? Ce pot face cateva grupuri de prieteni care se coordoneaza?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s