RĂSPÂNDIREA CIVILIZAȚIEI (foarte pe scurt)

Cadru sălbatic, decor african, un sat de negri. În jurul satului e o pădure, nu departe  se întinde savana. Din pădure se aud tot felul  de sunete, păsări, apă care curge, sălbăticiuni, lianele atârnă până aproape de acoperişurile colibelor.

Povestea începe la amiază. E căldură mare, doi negri abia ce s-au trezit şi acum stau la umbră vorbind despre toate cele. Unul din ei e fiul şefului de trib. Aseară au avut petrecere mare: fiul şefului omorâse un leu cu mâinile goale şi şi-a asigurat astfel succesiunea. În locul gol din mijlocul satului se văd încă urmele chefului, coji de fructe şi oase aruncate pe jos, o maimuță se coboară dintr-un copac, se apropie încet de grămada de resturi şi începe să mănânce dintr-un fruct. Ăştia nici n-o bagă în seamă, se uită la ea plictisiți. Erau aproape dezbrăcați, aveau cercei în nas şi în urechi şi pieptul şi gâtul le erau acoperite de tatuaje. Vorbeau de tot felul de chestii, ce au de gând să facă mai încolo, cât de proşti sunt ăia de peste râu, o bârfeau pe una care prea se dăduse în spectacol aseară…

Deodată îşi întrerup conversația şi se uită țintă spre intrarea în sat de unde se apropiau două arătări ciudate, doi bărbați îmbrăcați în rochii negre din cap până-n picioare, ba aveau şi pălării pe cap, tot negre.

Vin misionarii.

„Vă aducem vestea cea bună!”, începe unul dintre ei.

„Nu vă este cald, aşa îmbrăcați în negru ziua la amiază?”

„Ba da, ba da, dar nu se cuvine să ne dezgolim trupul că ne îndeamnă la păcat, suferința ne aminteşte să fim vigilenți!” răspund misionarii.

„???”

Încep să le povestească despre Dumnezeu, ăştia nu înțeleg decât că în cer e un tată bătrân şi bun.

„Ce face el în cer, nu ştie că strămoşii sunt pe fundul lacului?”

„Nu nu, el i-a creat pe strămoşi şi locuieşte în cer, de unde ne apără de diavol”.

Când vine vorba de diavol ăştia încep să mai înțeleagă, au şi ei diavoli mulți care trăiesc prin toate locurile şi le tot joacă feste. Nu prea se încred în vorbele misionarilor, că e suficient să te rogi la tatăl mare din cer ca să te scape de diavol, ei ştiu că trebuie să fugi de el, să te aperi cu pietre, talismane şi vrăji. Mai încolo discuția devine şi mai anevoioasă.

„Fiul lui Dumnezeu s-a sacrificat pentru tot felul de păcate, a făcut-o pentru noi!”

„Bun, şi cu ce mă ajută pe mine moartea lui?” întreabă unul dintre negri.

„ Tu nu vrei să fii salvat, nu-i aşa că vrei să fii mântuit?”

„Ce-i aia?”

„Nu-i aşa că vrei răsplată în lumea de dincolo? Aici suferi, lumea e rea, e degenerată, eşti înconjurat de durere şi suferință”.

Negrii nu pricep mare lucru, lor le place lumea lor aşa cum e şi nu vor s-o schimbe. Au multe neplăceri dar nu înțeleg de ce nu te poți bucura când ai ocazia să te simți bine, de ce să vrei să mori şi să te duci într-o altă lume unde să faci lucrurile plăcute pe care aici trebuie să le tot amâni?

Al doilea misionar nu spunea nimic. Găsise pe jos o piatră şi o studia cu atenție. Îi întreabă pe sălbatici de piatră şi ăştia îi spun că poate să şi-o păstreze, ei mai au destule, nu au nevoie de ea, doar copiii se joacă cu pietrele astea. Până la urmă misionarii pleacă dezamăgiți, nu înainte de a promite că se vor întoarce negreşit.

Nu apucă negrii să se gândească bine la discuție că pe poarta satului intră un alt personaj ciudat. Ăsta era singur, dar şi el era îmbrăcat nepotrivit, foarte inconfortabil, cu pantofi eleganți, sacou negru şi cravată asortată, nu mai putea de cald nici el.

Vine capitalistul.

„Am venit să vă fac bogați pe toți!”

„Suntem bogați deja. Toți”.

„Nu nu, sunteți săraci dar veți fi mai bogați decât ați visat vreodată. Am venit să vă cumpăr pământul, cu bani grei, tocmai ce-am aflat că e plin cu minereu de fraierit. Am făcut deja actele, trebuie doar să semnați aici…”

„Ce-i aia cumpărat?”

„Ce-s ăia bani?”

„Vrei să spui că îți trebuie pietrele alea de fraierit de care nimeni n-are nevoie? Măă, tu vrei să ne fraiereşti”.

„Pietrele acelea sunt foarte valoroase. Vă dau bani pe ele, cu bani vă puteți cumpăra o grămadă de chestii de care aveți nevoie, care să vă facă viața mai uşoară”

Dar viitorului şef de trib nu-i place ideea banilor. Nu înțelege cum poți fi valoros dacă ai multe bucăți de piatră sau de hârtie. E ca şi cum ultimul din trib, un bătrân senil care nu mai poate vâna şi adună nuci toată ziua, ar deveni brusc cel mai important din trib pentru că în loc să împartă nucile le-ar strânge pe toate la el în colibă. Unde e onoarea în asta? Şi ce ar putea învăța copii de la el, dacă el nu poate decât să strângă nuci?

Sălbaticii nu vor să vândă. O zi întreagă, capitalistul încearcă în zadar să-i convingă, „Nu se poate anula, am tăiat deja chitanța!”. Până la urmă se lasă păgubaş şi pleacă, nu înainte de a-şi umple valiza cu minereu de fraierit şi suveniruri tribale. Iese pe poarta satului bucuros de cadouri, promițându-le ăstora că se va întoarce cu bani mulți şi câteva din lucrurile foarte folositoare pe care şi le vor putea cumpăra cu ei.

Nu s-a îndepărtat capitalistul bine că în sat apare un grup de prospectori. Aceştia erau toți bărbați serioşi, aprigi şi încruntați, nu aveau timp şi chef de vorbe. Fără să le adreseze negrilor un singur cuvânt, încep să-şi ridice un cort în mijlocul satului şi să-şi instaleze instrumentele şi uneltele. Negrii îi privesc cu uimire, nu înțeleg ce vor să facă şi sunt foarte curioşi față de sculele şi armele lor, ținându-se totuşi la distanță. Când o femeie mai curioasă din fire se apropie mai mult de grupul prospectorilor, aceştia o alungă cu pietre şi înjurături, strigând-o „maimuță împuțită” şi chemând câinii să-i apere. După câteva ore de forfotă şi roboteală, după săpat, cărat, spart, cioplit, mutat, plănuit şi măsurat, se termină şi ziua de lucru iar prospectorii se adună la masă unde încep să consume alcool şi să se distreze înjurându-se unul pe altul. Pe lângă faptul că nu i-au salutat pe bătrâni şi pe şeful tribului, aceşti bărbați îndobitociți de muncă şi băutură nu aveau nici un pic de respect pentru zei, făcându-şi nevoile pe stâlpul spiritelor. După câteva pahare bune, prospectorii observă că femeia mai curioasă din fire are şi ea țâțe şi o invită cu ei la masă.

Când bărbații din trib s-au hotărât să ia atitudine, a doua zi către dimineață, era deja prea târziu. În timpul nopții prospectorii, beți, au început să caute prin toate colibele după fraierit, fildeş şi piei de animale, trezind copiii din somn şi speriindu-i cu strigătele lor. Pe femeia care era mai curioasă din fire au găsit-o mai încolo, în nişte tufişuri, era moartă şi batjocorită, iar cineva i-a scrijelit pe frunte cu cuțitul cuvântul „curvă”. Războinicii din trib s-au pus pe vânătoarea de capete, omorând majoritatea prospectorilor, şi doar câțiva au scăpat cu fuga.

Undeva mai încolo, într-o tabără militară, în cabina colonelului, colonelul e la birou, iar în fața lui, stând într-un fotoliu e unul din misionari, iar capitalistul se plimbă prin cameră gesticulând nervos:

„Sunt sălbatici domnule, doar cu puțin mai evoluați decât animalele. Nu poți vorbi cu ei, nu au nici cele mai elementare elemente de civilizație. Am încercat cu frumosul, am încercat să ne înțelegem ca oamenii, m-am oferit să le cumpăr pământul la suprapreț, dumneavostră ştiți cât costă pământul prin părțile astea, sinucidere curată, dar ei nu şi nu, că pământul e plin de spirite şi nu vor să le supere. Iar acum mi-au omorât jumate din echipă, să-i mănânce probabil sau să îndeplinească cine ştie ce ritual de-al lor”

Colonelul se întoarce spre misionar ca şi cum ar aştepta o confirmare a celor spuse de investitor.

„E adevărat, spune acesta, sunt pe o treaptă inferioară a organizării sociale. Nu au noțiunile de bază în ce priveşte educația, viața familială, igiena, nu au conceptul de cultură, lege, datorie, de Dumnezeu sau morală ce să mai vorbesc. Cu greu am reuşit să mă înțeleg cu ei… Se poate totuşi, cu multă muncă şi sacrificii din partea noastră putem să-i aducem pe drumul cel bun…”

Capitalistul: „Ce sacrificii, ce drum, ce bun, mai uşor e să dresezi nişte câini decât sălbăticiunile astea! Aveți idee, domnule colonel, în ce situație ingrată sunt eu acuma, aveți idee câți bani va trebui să cheltuie Compania cu înmormântarea morților, despăgubirea văduvelor, o nouă campanie în presă pentru a reduce la tăcere criticile tree-huggerilor, o nouă sesiune de training pentru alți prospectori…”

„Eu vă înțeleg revolta şi suferința dar trebuie să mă înțelegeți şi dumneavoastră pe mine. Nu sunt un adept al violenței şi îmi doresc şi eu să am o ieşire la pensie liniştită, că doar sunt om la urma urmei. Dar în primul rând sunt obligat de jurământul de soldat să urmez ordinele, iar eu fără ordine de sus nu pot întreprinde nimic de capul meu. Decizia nu e în mâinile mele ci în ale Guvernului”.

Compania a contactat Guvernul iar acesta a trimis Armata peste Sălbatici.

Povestea se termină când se lasă seara.  În locul pădurii e acum o groapă uriaşă. La marginea ei e un sat de barăci înconjurat de garduri. Muncitorii şi-au terminat lucrul şi se îndreaptă spre casă. Un negru bătrân, îmbrăcat în haine sărăcăcioase primite de la o asociație caritabilă, stă pe nişte trepte şi bea în tăcere ceva alcool dintr-o sticlă cu etichetă, abia mai schimbând câte-un cuvânt din când în când cu vreun muncitor. De mult nu mai au ce să-şi spună. Aproape nimeni nu-şi mai aminteşte că odată, demult, bătrânul a omorât un leu cu mâinile goale. În mijlocul satului sunt aruncate pe jos tot felul de gunoaie şi ambalaje. Un şobolan iese de sub o baracă şi se apropie de gunoi căutând ceva de mâncare. Din baraca de sub care a ieşit se aud glasuri de copii. Profesorul lor e un preot la prima generație de predare, tânăr şi mulțumit că elevii lui prind repede lecțiile.

„Deci, copii, de ce a fost nevoie ca Dumnezeu să-L trimită pe Fiul său pe pământ?”

„Pentru ca să ne mântuiască din robia păcatului în care omul cade din nou şi din nou”

„Și de ce trebuie ca El să ne mântuiască?”

„Pentru că lumea e rea şi plină de suferință. Dacă vom duce o viață bună, în cer ne aşteaptă o lume plină de bunăstare şi lipsită de griji”.

21 thoughts on “RĂSPÂNDIREA CIVILIZAȚIEI (foarte pe scurt)

  1. 🙂
    Bun gasit!
    Datorita lui paimei, am ajuns si eu la tine pe blog sa citesc povestea reala a „civilizarii”!
    Foarte bine creionata.
    Merita „propagata”.
    Multumesc pentru lectura. Multumesc si lui paimei

  2. Ma bucur ca va place si ca o transmiteti mai departe. Poate intr-o zi o sa dezvolt povestirea cu exemple concrete, pentru ca asa s-a raspandit civilizatia, prin santaj, amenintari, inselatorie si violenta.

    Andrei, bine ai venit si lectura placuta!

  3. Abia acum am apucat să citesc. Mi-a plăcut. Și cred că din păcate situația stă exact așa.

    Mie mi-a adus aminte de banda desenată There you go! de la Survival International.

    Pai Mei, dacă ai știi câtă lume a ajuns pe meleagurile noastre virtuale prin intermediul tău… Ține-o tot așa!

  4. „Nu nu, sunteți săraci dar veți fi mai bogați decât ați visat vreodată.

    Asa fac astia cu stirile care merg pe la uni oameni ce traiesc simplu la tara.
    Ei au viata lor linistita si simpla si astia ii iau cu „vai traiti fara confort fara TV; aveti o viata plina de necazuri”

    E dureros.

    Ce-i de facut ? A evita propunerile sistemului ( „viata buna” recte moartea si inrobitrea ce ti-o propune prin reclame si nu numai)

    Concluzie: daca am face ceva; nu fata de ceilalti ci cu viata noastra.

  5. Ai dreptate Paul, noi stim mai bine decat triburile de salbatici sau oamenii de la tara cu ce se mananca reclamele din civilizatie, si primul lucru si cel mai simplu e sa ne schimbam noi insine obiceiurile, adica sa nu credem in lumea aia plina de lumini din reclame. Cred ca cel mai important lucru e cand iti dai seama ca promisiunile consumismului chiar functioneaza, dar doar pentru 3% din populatie, desi sunt prezentate ca fiind aplicabile si usor accesibile intregii populatii. E o dovada de manipulare si cunoastere insuficienta a ceea ce inseamna societatea stratificata si economia capitalista.

    Pe de alta parte, sa stii ca majoritatea oamenilor din societatile traditionale nu sunt asa usor de convins sa renunte la pamanturile si obiceiurile lor (premiza a doua a lui Derrick Jensen). Rosia Montana e un exemplu, iar in Amazonia se duc chiar lupte in adevaratul sens al cuvantului, cu morti si raniti, intre localnici si angajatii corporatiilor.

  6. Jumahess,…
    Uite, sunt un om simplu, crescut la tara, descult, nestiind utilitatea pantofilor decat atunci cand era frig…
    Am crescut intr’o libertate pe care o doresc oricarui pamantean de secol 21 sa aiba sansa s’o traiasca. Stiam, copil fiind tot ce inseamna viata in ultima tufa de scaieti, in ultima duna de nisip, si priveam fascinati alaturi de frati si prieteni minunatiile pe care ni le releva planeta asta. Nu numai simpla observatie logica…ci intregul univers emotional care se dezvolta odata cu cunoasterea. Minunat! Minunat ! De neimaginat pt un produs al secolului 21…al sistemului orb, a masinii fara simturi.
    Intre timp am crescut. Am ajuns cam tot ce si’ar dori un om sa ajunga. Cunoscut, important, admirat… Ce am inteles ? Ca as da TOTUL, DAR TOTUL ! – doar pt o clipa de bucurie in libertate, asa cum am vazut’o ca este in starea ei pura, caci am vazut’o ! Ce’ti ofera lumea e nimic. Tinichea goala de continut. Insa…intoarcerea la origini e un izvor adanc de valori.
    Apreciez muult de tot stradania catorva care au inteles adevaratele valori. Keep goin’ !

  7. Ce e intoarcerea la origini? Nostalgia originilor (si a unui alt fel de a simti, a vedea si a participa la realitate), ce este? Paradisul originar chiar a existat, fizic, si amintirea lui s-a transmis din generatie in generatie? Atunci e de bine, ca inseamna ca intreaga viata si istorie e incercarea de a ne reintoarce la el.

    Sau totul nu e decat un mecanism prin care ego-ul matur refuleaza incapacitatea lui de a se adapta la prezent si isi cauta echilibrul in copilarie? Daca asta e cazul, atunci ce creatie a naturii e aia, eu-l matur, care nu e in stare sa traiasca in prezent? la ce ne foloseste, doar ca sa-ti poata spune in ce situatie fucked up esti?

    Dar cum zice Pai Mei, never mind, prea multa filozofie strica. Poate si asta e un mecanism evolutiv de protectie a mintii.

  8. Mai, io cred mai mult in varianta cu paradisul pierdut, existent undeva in inconstientul colectiv, avand baza in realitate. Varianta doi poate genera usoare dezechilibre. Unii aud voci, altii vad cai verzi, si cei mai multi ajung victimele diferitelor denominatiuni. D’aia, eu sunt prieten cu realitatea.
    Si tot de’aia si cred ca paradisul a existat in realitate. E de’ajuns sa te duci in varf de munte, sa vezi natura nepoluata, neatinsa sa poti sa’ti faci o imagine. Daca ti’ai si petrecut o parte din viata in mijlocul ei, ajungi sa descoperi lucruri pe care la scoala n’o sa le inveti niciodata. Just believe me. Interesant este ca perceptia in acest mediu e un izvor adanc de emotii. Nu vorbesc de mine, ci de oameni simpli, unii chiar analfabeti, avand inteligenta emotionala atat de bine dezvoltata incat sunt mult mai perspicace decat orasenii scoliti. Le lipsesc mijloacele de exprimare, insa ca structura, sunt muult mai complecsi . Interesant, nu?

  9. A, si inca ceva: ca unul crescut in salbaticie, inteleg pe deplin starea de spirit al unui nativ indian, care’si deplange mediul.
    Interesant este ca locuind undeva pe langa Cluj, avand un singur vecin, prea mult si ala, percep ca pe o amenintare tot progresul tehnologic insemnand autostrada ( care trece la cca 4 km de mine ) , case noi, cabane, forfota, adica manifestarile civilizatiunii. Si nu degeaba! Locuiesc de 5 ani la tara. Acum 5 ani imi pasteau caprioare in curte. Iepuri, vulpi, liniste mormantala, cerul instelat asa cum nu’l poti vedea la oras. Acum, dupa 5 ani, ma mir cand mai vad o caprioasa, sau vreo salbaticiune, linistea a fost incet inlocuita de zgomotul civilizatiei, cerul instelat de iluminatul public. Un univers care incet s’a restrans. Ca specie dominanta, am alungat animalele. Unele le’am vazut captive intr’o mini gradina zoologica la mine in sat. Gata! Un simplu orasean n’ar avea nici o problema. Eu sunt nebun: pe mine ma doare. Am ramas salbatic.

  10. Oamenii de la tara au ceva ce la oras gasesti foarte rar: vitalitate. Viteza si miscarea continua specifica urbanului nu e vitalitate, e agitatie entropica.

    Si candva in viitor, populatiile de animale se vor reface, din exemplarele putine care mai sunt acum prin paduri si parcuri; planeta va avea muuult mai putine specii de mamifere si pasari decat are acum, dar 97% din suprafata ei va fi stapanita de salbaticie. Oamenii de atunci insa vor tacea rusinati cand isi vor aminti de timpurile astea.

  11. Frumos. Insa…de ce trebuie sa’ti irosesti viata ca sa poti vedea in viitor o …. utopie? Ce spui tu, au mai spus multi intaintea ta. Alti ca mine viseaza. Acum insa, continua macelul. 😦

  12. >>Pai Mei, dacă ai știi câtă lume a ajuns pe meleagurile noastre virtuale prin intermediul tău

    si nu numai😉

  13. Patetic si chitcios, zici ca niste copii au gasit un rahat la o margine de drum, si se tot mira: Doamne, ce rahat putem face noi, oamenii! Partea importanta este ca sunteti acei copii… In mai putin de 200 de ani, noi am distrus la propriu o planeta, si voi tot de un rahat va minunati. Desigur, prostia umana nu are margini, dar totusi…

  14. Faranume, scuze dar abia azi am vazut comentariul tau. Oricum, ai dreptate (daca am inteles corect ce mi-ai scris).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s