Intoarcerea fiului risipitor

Pornind de la un articol despre regula de aur revizuită („ceea ce le faci celorlalți, îți faci de fapt ție”), m-am gândit la ce înseamnă această regulă pentru mine şi am încercat s-o raportez la diverse tradiții spirituale şi culturale de-a lungul istoriei. Ştiam de pe vremea când eram creştin de regula de aur (varianta lui Isus, „Iubeşte-ți aproapele ca pe tine însuți”) şi că este cea mai importantă poruncă, mai importantă decât cele 15. La prima vedere „ceea ce le faci celorlalți, îți faci de fapt ție” mi se pare ceva foarte general şi vag, ca şi cum nu ar fi ceva practic. Nu ştiu cum s-o aplic în viața de zi cu zi, aşa că m-am gândit că această regulă poate fi judecată cel mai bine după urmările ei, şi cu cât acestea sunt mai imediate şi mai clare cu atât regula de aur este mai prezentă în conştiința mea, şi cu cât urmările legii sunt mai îndepărtate de tine cu atât ți-e mai greu să aplici legea (pentru că nu mai eşti aşa de implicat personal), deci momentul şi felul în care primeşti tu feedbackul faptelor tale vor determina viitoarele tale acțiuni. Şi pentru că prin religie am aflat prima dată de regulă şi majoritatea oamenilor se raportează la ea ca la o învățătură religioasă, i-am găsit patru moduri principale de manifestare.

În tradițiile animiste există credința că oamenii, plantele, animalele şi diferite obiecte au viață şi o anumită substanță universală şi magică (mana, numen, seidh etc) iar unele au identitate sau personalitate. Cuvântul principal aici este legătură. Omul animist trăieşte într-un univers în care totul e o manifestare a vieții, şi acționează în funcție de conexiunile dintre entitățile enumerate mai sus. Se raportează la animale sau plante sau locuri de la egal la egal, „vorbeşte” cu ele şi le „ascultă” voința, când cere ceva e gata să ofere altceva la schimb, dacă nu oferă ceva acum se aşteaptă să i se ceară mai târziu, iar în lumea lui, răspunsul vine foarte repede, faptele sale se întorc la el sau la ceilalți din trib aproape imediat (comparat cu nivelul la care suntem noi obişnuiți să aşteptăm şi să planificăm). Mai mult, după moarte spiritul porneşte la drum într-o călătorie periculoasă printr-un peisaj mitic, în care se întâlneşte cu tot felul de personaje şi la diferite etape are nevoie de cei care au rămas în lumea aceasta să-l sprijine şi să-l îndrume, şi dacă reuşeşte ajunge în cele din urmă în lumea strămoşilor. Aici aşteaptă o anumită perioadă de timp după care îi vine rândul să se întoarcă în lumea noastră, odată cu un nou născut din acelaşi trib. Dacă te comportai onorabil în viață, cunoscuții tăi îşi vor da interesul să-ți ofere un ritual corect şi puternic, îşi vor aduce aminte de tine mult timp şi te vor chema peste generații la o nouă viață. Era în interesul tău să ai grijă de mediu şi de cultura tribului, de numele şi onoarea pe care o vei transmite copiilor tăi şi de care la un moment dat în viitor vei avea ocazia să te bucuri din nou.

Luând lucrurile cronologic, a apărut apoi o variantă modificată a acestei reîncarnări, în India, în care după moarte te întorceai tot în acest pământ, puteai fi plantă, animal sau om, inclusiv cerşetor, țăran sau pirat. În plus aveai posibilitatea să te reîncarnezi în altă comunitate. Dar lumea în care trăiai se schimbase mult. Aveai mai multe responsabilități, mai multe necazuri, ți-era foame sau aveai boli cărora nu le înțelegeai rostul, trebuia să lucrezi toată ziua pentru alții şi abia îți rămânea şi ție ceva. Trăiai într-o societate impersonală, mai tot timpul te loveai de oameni pe care nu-i cunoşteai şi cantitatea de informație crescuse prea mult pentru ca tu să mai înțelegi rostul fiecărui ritual pe care erai învățat să-l faci. Legea de mai sus a devenit mai ambiguă, nu mai erai sigur de urmările exacte ale faptelor tale şi „opțiunile” de reîncarnare erau cumva mai îndepărtate personal de tine (vei avea alt mod de viață sau altă cultură). Suferința a devenit endemică, era o proprietate de bază a vieții. Şi animiştii sufereau, dar spre deosebire de ei, în civilizație se presupunea că suferi în mod implicit prin simplul fapt că exişti, by default. Dacă tu spuneai „sunt nefericit” nu era nimic neobişnuit, comunitatea nu se oprea din rutina zilnică să vadă care-i problema ta, fiecare suferea. Ceea ce eşti în viața aceasta este o consecință a vieților tale anterioare, şi pentru a te elibera de suferință ai nevoie de inițiere, de o căutare care ea însăşi reprezenta un întreg mod de viață, şi nu putea fi realizată de oricine. Regula de aur era înscrisă cu litere de aur în mintea ta, dar devine tot mai mult o dorință, o utopie, şi o uiți din vedere pentru că ai alte legi, imediate şi cotidiene, care te apasă mai greu. În tradițiile din India sau China se vorbeşte de iluminare, detaşare şi armonie, dar deja acestea sunt stări la care doar puțini pot ajunge pentru că omul era copleşit sub nevoia satisfacerii nevoilor de bază.

Pe lângă aceasta, în Asia de Vest au apărut credințe un pic diferite, dar care pe de altă parte reprezentau o îndepărtare şi mai mare de la viziunea animistă în care totul era conectat integral. În noile credințe termenul principal era mântuire, şi prin el se exprimă izolarea uriaşă pe care omul o simte față de lume. Realitatea s-a scindat în două, una exclusiv bună şi cealaltă exclusiv rea. Dumnezeu sau zeii erau în altă lume, iar aceasta e cea rea şi trebuie să scapi din ea cu orice preț, nu mai e nimic pentru tine aici. Răsplata sau pedeapsa felului cum ai aplicat regula de aur erau ceva mult prea îndepărtate de tine, erau în lumea cealaltă, fără nici o legătură cu legile naturale de pe planeta asta şi într-o comunitate complet diferită de cea în care trăiai. Regula de aur exista şi în credințele mântuirii, dar ca şi ceva prea abstract, nu ştiai cum se aplică exact, consecințele ei nu erau practice, nu ştiai ce e lumea aialaltă şi cum te vei raporta la Dumnezeul ăla mare şi tare, cu alte cuvinte această lege nu te stimula cu nimic să îți pese de mediul în care trăieşti sau de bunăstarea celorlalți. Din partea ta, a nefericitului în căutarea mântuirii, cu cât dispărea lumea asta mai repede cu atât mai bine, iar ceilalți erau în competiție directă cu tine.

Spre deosebire de animism, în aceste două tipuri de credințe apăreau din când în când mari gânditori, sfinți, asceți care au ajuns la un nivel ridicat de inițiere, modele demne de urmat. Printre învățăturile şi faptele lor se poate întrezări nivelul primitiv de relaționare cu celelalte ființe vii, în care toate sunt de importanță egală în fața legii, iar pentru tine ca om celelalte ființe sunt subiecte cu care poți rezona în egalitate: Chuang Tze care nu ştia dacă e Chuang Tze sau fluture (şi episodul cu peştii) sau Sfântul Francisc de Assisi care predica păsărilor. Dar aceştia erau deja cazuri prea specializate, era peste puterile oamenilor obişnuiți să ajungă la nivelul lor, erau prea ignoranți pentru a înțelege şi transcende cultura.

Cea mai virulentă şi violentă tradiție a mântuirii e creştinismul, şi din lupta care s-a dat pentru uciderea lui se naşte următoarea interpretare a regulii de aur, modernismul (consumism, spiritualitatea=0, ateism, darwinism social). Lumea asta e tot ce există, tu eşti propriul tău scop, nu eşti decât un animal egoist, lumea e doar o resursă care ori e nevie ori e inferioară, neevoluată. Acum totul e o competiție şi pot să încalc regula de aur că nu voi fi pedepsit. Din cauza etapelor anterioare omul crede că urmările acestei legi i se aplică doar după moarte, şi cum în viziunea modernă după moarte nu e nimic, poți să nu respecți regula deloc. Omul nu mai este creatorul culturii, e prea slab pentru a se ridica deasupra ei şi devine un obiect dominat de aceasta, un mijloc prin care cultura se autoreproduce. Cultura creează omul pentru cultură.  Eu, omul, nu mai înțeleg ce-i cu lumea şi legile ei, inclusiv regula de aur, dar cultura mă înțelege pe mine, ştie că sunt confuz pentru că sunt o creație imperfectă, un produs de prelucrat.

Dar odată cu dezvoltarea ştiinței, la cunoştințele vechi s-au adăugat altele noi, alte aplicații ale legii şi descoperim în fiecare zi moduri foarte diferite în care ceea ce facem se întoarce la noi în timpul vieții şi cauze ale nefericirilor noastre în felul cum au trăit cei de dinainte. Poate nu ne place lumea asta, dar toate ştiințele ne arată cum tot ceea ce facem se întoarce asupra noastră. Aici, acum şi imediat. Cum îți creşti hrana îți influențează sănătatea, cum ai crescut îți influențează cele mai importante aşteptări din restul vieții, cum te îmbraci sau cum vorbeşti la interviu determină rezultatul interviului mai mult decât ceea ce ştii, ceea ce vezi determină cum vezi. Primeşti un flux continuu de informații despre relații şi conexiuni de care nu ştiai că există deşi erau în tine dintotdeauna.

Într-un anumit fel, poate că ne întoarcem de unde am plecat, la un fel de animism, pentru că totul se arată a fi conectat şi influențat, la o nouă concepție despre ceea ce te face să fii om şi ce e lumea. Această concepție nu are un nume propriu, altul decât „lumea” sau „aşa e”, „aşa vedem noi”, la fel cum nici primitivii nu aveau un termen special pentru filozofia cu care vedeau ei lumea. Poate că asta va duce la o revenire a regulii de aur din sferele înalte ale filozofiei în care au ridicat-o modelele de gândire anterioare, la un nivel mult mai personal, cum era înainte, doar că acum vom şti mai multe despre ce înseamnă ea şi cum trebuie aplicată. Şi ne întoarcem de unde am plecat, dar cu mai multă experiență şi spirit prevăzător.

7 thoughts on “Intoarcerea fiului risipitor

  1. Exceptional !
    De fapt regula de aur este de fapt…doua. Una in care’ti iubesti aproapele…si lumea!…ca pe tine insuti, iar a doua sa’l iubesti pe Dumnezeu. De fapt, invers ca ordine.
    Pt ca daca n’o aplici decat pe prima, nu te poti ridica la nivelul in care sa’l poti iubi spiritualiceste pe aproape. Si’l iubesti doar…asa cum se face in ziua de azi. Iar daca oamenii nu se mai iubesc pe ei insisi, in sensul profund al respectului de sine, oare cat de profund si’ar putea iubi aproapele ? Doar ca pe ei insisi ?!

  2. Ar mai fi de adaugat multe, de exemplu faptul ca intensitatea cu care se manifesta regula de aur este invers proportionala cu numarul de persoane n catre care este indraptata. Ea e maxima cand n=1 (adica iubirea de sine), si devine tot mai difuza pe masura ce n->infinit, cand treci prin nivelele de indragostire, familie, rude, etnie, omenire, etc. Dincolo de nivelul maxim de iubire pe care il poate percepe Eu-l poate mai e un alt nivel, cand in experientele mistice simti ca iesi din eul tau si devii una cu totul, atunci n<1 si tinde la 0, iar perceptia regulii de aur ca iubire sau interconectivitate tinde spre infinit, devii una cu iubirea, sau Dumnezeu sau restul. Si n-am baut decat o bere…

  3. Berea…aka alcoolul este electrostimulator pt creier. Cu alte cuvinte, numarul de sinapse efectuate intr’un anume lob creste direct proportional cu numarul de beri, ajungand la nivelul maxim sa se manifeste ca o experienta mistica, in care…conditionat de personalitate*, sa’ti poti impinge limitele dincolo de n<1, tinzand chiar spre zero cand ajungi la 20 de beri. Am experimentat pe mine !

    * daca personalitatea tinde inspre agresiv, la 20 de beri ajungi la peniunea Obregia. ( la noi la Cluj, pe Marinescu ). D'aia, nu toata lumea are dreptul la experiente mistice !….🙂

  4. Pai Mei….uneori inca mai sunt animist. Si simt ca mor daca nu mai sunt…
    Sunt in stare sa conduc 100 de km pana in inima Apusenilor doar pt a asculta nimicul. Chiar si pt 2-3 ore ! Sa simt individualitatea fiecarei fiinte, de orice fel ar fi ea… uneori inca pot. Uneori.
    Hmm..
    Acum 4 ani, cand mi’am facut casa in relativa salbaticie, http://www.fotocommunity.com/pc/pc/mypics/1456519/display/18758531 , inca am avut oaspeti salbatici in curte. Caprioare, mistreti, vulpi…o simfonie a naturii. Acum, s’au refugiat. Le’am invatat teritoriul. De atunci, nu mai sunt atat de…animist. Doar urasc civilizatia.

  5. Ce tare! Ma bucur pentru tine ca te-ai mutat la tara. Si eu sper sa fac pasul asta la un moment dat, candva in viitor. O cunosc si eu pe doamna aceea, Civilizatia, are proprietatea asta, sa te faca s-o urasti, mai devreme sau mai tarziu. Sau macar sa ti se faca lehamite de ea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s