Despre copiii si durerile negrilor

„In general beciuanii tin foarte mult la copii. Copilasul care se zbenguie printre picioarele oamenilor mari cand acestia stau la masa va capata negresit o bucatica buna. Dragostea beciuanilor pentru copii se datoreste probabil si modului lor patriarhal de viata. Orice copilas strain gasit pe teritoriul lor devine bunul intregii comunitati si faptul este imediat adus la cunostinta sefului. Baietii sunt mai doriti decat fetele. Negrii ii striga pe parinti dupa numele copiilor.  Pe primul nostru baiat l-am botezat Robert si dupa nasterea lui bastinasii ii spuneau doamnei Livingstone – pe care o cheama Mary – Ma-Robert, adica mama lui Robert.

Burii stiu din experienta ca nici o lege privind urmarirea sclavilor fugari nu poate avea putere in aceasta tara salbatica, unde prizonierilor adulti le e atat de lesne sa fuga. De aceea ei obisnuiesc sa ia in robie numai copii mici, care pot sa-si uite parintii si sa ramana pentru totdeauna sclavi. In casele burilor am vazut numerosi sugaci rapiti din satele indigenilor; […]

Printre bacweini bantuie foarte putine boli. Tuberculoza, scrofuloza, cancerul si holera sunt necunoscute, iar nevrozele si hidropizia cerebrala – foarte rara. Acum vreo douazeci de ani toata tara a fost bantuita de variola si pojar, care a secerat foarte multe vieti. […] Locuitorii unui sat ce fusese pustiit de o forma rebela si pernicioasa a bolii au folosit ca material pentru prepararea vaccinului puroiul unui bolnav la care infectia era deosebit de virulenta. Nu ma pot dumiri nici azi cum le-a venit in minte ideea vaccinarii; trebuie sa spun ca bacweinii practicau asemenea vaccinari inca de pe timpul cand n-aveau nici un fel de contact – nici direct nici indirect – cu europenii. […]

Ori de cate ori am fost nevoit in caz de boala sau accidente sa recurg la interventii chirurgicale, toti bastinasii, barbatii ca si femeile, au suportat durerea fara sa se schimonoseasca si fara sa scoata acele urlete care inaintea folosirii cloroformului in salile de operatie provoca adesea lesinuri printre tinerii studenti medicinisti. Femeile indigene se mandresc cu rezistenta lor la durere. Cand eram rugat sa scot un spin din piciorul unei fetite, o auzeam pe mama ei spundu-i: „Nu uita Ma, tu esti femeie si femeile nu plang”. Pentru un barbat lacrimile sunt o adevarata rusine. Odata s-a intamplat sa trec prin apropierea unei fantani adanci din desertul Kalahari in clipa cand un baietas care se jucase la marginea fantanii a cazut inauntru si s-a inecat. Dupa ce a devenit limpede ca nu exista nici o speranta de salvare, tatal copilului a inceput sa planga amarnic. Era manifestarea unei dureri sfasietoare si a fost singura data cand am vazut un bastinas plangand.”

(David Livingstone – Calatorii si cercetari in Africa de Sud).

Plansul este o adaptare evolutiva umana prin care cel care plange transmite semnalul ca renunta la lupta si ca se lasa in voia celuilalt sau asteapta ajutor din partea celorlalti. Din cauza asta este cu atat mai oribil comportamentul parintilor care continua sa-si abuzeze copii obligandu-i sa se opreasca din plans (sau considerand ca prin plans incearca sa-i manipuleze), cand de fapt copilul incearca sa opreasca agresivitatea indreptata impotriva sa din partea adultului. Mai mult, femeile nu pot dormi daca in camera se aude un copil plangand.  O femeie pe care o enerveaza cand copilul ei se smiorcaie isi neaga instinctul matern si natura umana.

7 thoughts on “Despre copiii si durerile negrilor

  1. Dr. Livingstone, I presume?

    Daaa… și când mai auzi teoriile alea că e normal să plângă, că așa își dezvoltă plămânii. Să înnebunești, nu alta.

  2. Of, of….am vazut cu ochii mei obiceiuri batranesti aplicate copiilor…de’ti sta mintea’n loc. Urzica trasa in chilotii copilului, ca sa nu mai faca caca in pantaloni. Poveste de’acu 50-60 de ani, cand capul familiei manca bucata de carne si copii doar mamaliga. Exista si o logica: trebuia sa aiba putere de munca. Copii puteau fugi prin curte si cu mamaliga in stomac.. partea proasta era ca si la aia ajungeau aia mai mari. Cei mici, fiind fierbinte nu apucau sa manance, si urlau de foame. Rezultatul? O lingura de lemn peste cap. Cica era lacom si nesatul. Si cate am mai vazut si auzit… Nu erau decat povesti de secol 20…

  3. Cunosc un caz in care cineva a primit o anumita pedeapsa de la tatal sau, si individul a asteptat 30 de ani, a facut o facultate, o cariera, familie, si i-a aplicat copilului sau aceeasi pedeapsa in acelasi mod.

  4. Am vrut sa mai scriu ceva dar s-a transformat intr-un reply foarte lung si o sa-l pun in articolul urmator.

  5. Hm..
    Cand mi s’a nascut feciorul, cam la…6-7 zile l’am scos afara, la aer. La iesirea din scara blocului ( pe vremea aia inca stateam la oras ), imi sar 3-4 babe in cap,. Cica nu’i voie, ca’i ceva sacrilegiu ( marturisesc ca mi’a scapat pana la acel moment ritualul cu scosul copilului din casa ) . Ca cica tre’ sa merg la nu stiu ce popa sa’l dezlege..sau asa ceva..si sa ma duc la manastire la Nicula ( jud. Cluj ) si sa fac 3 ture in genunchi in jurul bisericii. Bineinteles ca m’am iritat si le’am spus babelor sa faca ele 3 ture ca o sa i le fac inapoi cand oi avea vreme.
    Alta: prin anii ’70 aveam si io cativa anisori.. Am crescut la tara, la bunici, intr’o casa traditionala, cu lut pe jos, in loc de bec aveam „lompash” si dormeam in pat cu saltea din paie. La fel aveau multi altii. MI’aduc aminte ca unul dintre copii din vecini racise la rinichi, si se scapa noaptea in pat. Parintii nu sa’l duca la medic…l’au dus la un vraci. Care le’a spus ca trebuie batut bine cu o matura aprinsa, sa iasa dracii din el. Si l’au batut. Saracu’ copil s’a bagat sub pat sa se adaposteasca si a adormit acolo, pe lut. Si a racit si mai tare. Iar la vraci nu i’a taiat nimeni limba sa nu’si mai imprastie stiinta…

  6. Eu vad episoadele astea ca incercari ale parintilor de a gasi solutii care lor li se par traditionale, altceva, chestiile vechi care au functionat, dupa ce au fost dezamagiti de sistemul tehnologic care nu le-a oferit solutia promisa. Incercand sa caute alte solutii ajung pe mana sarlatanilor si a esotericilor. Pentru ca linia veche, traditia s-a rupt si nu au mai ramas din ea decat ritualuri goale si fara sens.

    Daca mergi la un preot de exemplu si el se roaga la Dumnezeu pentru ajutor, ajutorul poate sa nu vina si preotul spune „Asta e voia Domnului, n-ai ce sa-i faci” si pleaca. Daca mergi la un saman de OTV si nu te vindeci el iti spune ca n-ai avut credinta destula si pleaca.

    In societatile tribale nu era chiar asa simplu sa fii vraci, imediat ce nu-ti iesea hocus-pocusul plecai si gata… Daca nu-ti functiona ritualul de vindecare de mai multe ori, oamenii te credeau blestemat si te izgoneau din trib. Si nimeni nu voia sa traiasca in singuratate. Si desi nu era general valabil, era posibil sa fii si omorat daca pacientul iti murea in timpul operatiei sau daca profetia cu care te-ai laudat nu se implinea.

  7. Aici ai dreptate. Traim un timp de mare sete spirituala, in care din pacate forma sufoca continutul, pana intr’atat incat il anuleaza.
    Am trait o viata intreaga in Cluj. Centru universitar, oras in care auzeai de Dostoievski, Tolstoi, Yeats… Acu’ o luna vad o coada imensa la catedrala din centru. Stateau sa pupe un cadavru. Incredibil unde s’a ajuns…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s