Legomiria şi Gnutopia

Cea mai simplă formă de a-i descrie pe locuitorii de pe acea planetă este de a-i împărți între locuitorii din Legomiria şi cei din Gnutopia, deşi în ultima vreme tot mai multe voci susțin că această împărțire nu este simplă ci simplistă şi e folosită mai ales de cei din Legomiria.

Legomirii se numeau aşa pentru că societatea lor se baza pe legi puternice, absolute, bune şi adevărate, iar aceste legi erau scrise cu litere sfinte în cărți pentru copii şi cărți pentru oameni de ştiință, pe frontispiciile clădirilor şi în arhivele fabricilor şi azilelor de bătrâni, prin toate locurile şi în toate felurile. Ei nu aveau încredere în cuvânt deoarece, spuneau ei, acesta era volatil, schimbător, greu de înțeles şi uşor de retractat. În timp, legile legomirilor au ajuns să fie aşa de multe şi de complicate că existau armate întregi de cunoscători ai legii care se certau încontinuu cu privire la modul corect de a interpreta o lege şi cea mai bună strategie de a o aplica. Din această cauză cei mai mulți oameni mureau între timp şi nu apucau să se bucure de beneficiile legii, iar avocații, judecătorii şi conducătorii lor vedeau asta ca pe un sacrificiu mărunt comparat cu marea dragoste pentru adevăr şi adâncul respect pentru lege de care dădeau ei dovadă. Legomirii erau oameni deosebit de harnici şi ingenioşi şi îşi petreceau întreaga viață construind clădiri şi hangare uriaşe şi perfecționând neajunsurile lumii lor. Deoarece legea şi corectitudinea care ar trebui să vină din ea se lăsau aşteptate şi deveniseră ceva intangibil pentru ei, vechea etimologie era folosită tot mai puțin şi se spunea glumind că legomirii sunt numiți aşa pentru că seamănă cu nişte omuleți de lego, mici şi veşnic zâmbăreți şi care îşi tot îmbunătățesc muşuroiul înălțând construcții pătrățoase formate din mii de cărămizi mici de lego pe care apoi le dărâmă pentru a construi altele.

Gnutopii erau total diferiți de legomiri. Erau urâți, negri, proşti şi murdari. Nu aveau nici o organizare şi nici un dumnezeu. Trăiau în haos, dezordine şi anarhie, şi în ignoranța lor denumeau această stare „libertate”, dar bineînțeles că nu erau liberi pentru că nu aveau legi care să facă diferența clară dintre libertate şi dependență. Nu ştiau şi nu vroiau să învețe să scrie. Se bazau pe cuvântul spus, pe care îl considerau mai valoros decât semnele de pe piatră sau hârtie. Şi cuvintele lor sunau de parcă erau ciripit de păsări sau răgete de animale sălbatice. Ei se credeau liberi. Umblau liberi prin natură fără să le pese de granițe şi curți, liberi de haine şi etichetă, se iubeau liber, fără să aibe nevoie de încuviințarea vreunui preot sau de birocrația stărilor civile, dormeau sub cerul liber, hoinăreau liberi toată ziua fără să se preocupe de bunăstarea lor şi îşi împărțeau liber tot ce aveau. Dacă se certau vreodată, gnutopii se duceau la judecătorul lor iar acesta începea să le recite un cântec cu cuvinte pe care îl învățase când era mic de la strămoşii lui. Aşa le spunea el legea iar apoi se împăcau şi nu-şi mai aveau treaba unul altuia.

Uneori gnutopii le dădeau celorlalți denumirea de lemoişti, de la cuvintele lemă şi emo, deoarece aceştia au văzut că legomirii au multe legi pe care le acceptă fără să le înțeleagă sensul sau utilitatea, şi de asemenea existau mulți printre ei atinşi de o boală a sufletului care îi făcea să se retragă din societate, să fie trişti mai tot timpul şi să dezvolte o fascinație morbidă pentru moarte şi tehnologie. Când auzeau despre asta, legomirii se supărau şi le răspundeau cu tot felul de injurii, comparându-i cu o capră sălbatică sau strigându-i glutei.

Aroganța legomirilor a primit într-o zi o lovitură puternică chiar de la unul dintre ei. Un lingvist care se ocupa de apariția în istorie a primelor scrieri legomirice a descoperit cu stupoare că legis, cel mai iubit cuvânt al lor şi care desemna ‘legea’ şi le dăduse numele ca popor, îşi avea rădăcina direct în cuvântul gnutop logos care însemna ‘cuvânt’ şi era denumirea pe care sălbaticii o dădeau legii. Cele mai vechi scrieri dezgropate din ruinele primului oraş legomir povesteau cum cel mai prost dintre gnutopi a uitat cum se pronunță logos şi l-a stâlcit la legis, iar apoi s-a chinuit toată viața să-şi amintească varianta corectă a cântecului cu cuvinte scriindu-şi încercările zadarnice pe piatră şi lemn, hârtie şi piele de capră, şi deoarece nu reuşea, nici el nici urmaşii lui n-au mai ştiut ce înseamnă liniştea şi bucuria pe care ți-o dă împăcarea cu lumea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s