Pustnicul

Dezamăgit de decadența valorilor și degenerarea principiilor pe care o vedea în fiecare zi în orașul în care trăia, un om a întors spatele acestei lumi și s-a retras în mijlocul unei păduri din afara orașului. „S-a dus în pustietate” au spus ceilalți oameni. Acolo însă, departe de luminile și zgomotul de care fugise, a descoperit un alt fel de viață, una care pulsa plină de energie, nou și liniște în același timp. După câțiva ani de trăit în „pustietate”, acest om a ajuns să fie complet integrat în ciclurile și legile ei. Soarele îl trezea dimineața și luna îl adormea noaptea. Ploaia și vântul îi ofereau răcoare, râul îi dădea câtă apă avea nevoie, stâncile și copacii uriași îi ofereau adăpost iar păsările și animalele pădurii îi aduceau mâncare. Ceilalți au auzit de exilatul de la oraș și au început să-i spună „pustnicul care vorbea cu Dumnezeu”.

Viața la oraș era tot mai grea, mai apăsătoare și mai asurzitoare. Ceilalți se simțeau tot mai copleșiți și mai înghesuiți, așa că mulți oameni au început să vină la el căutând liniște și speranță. Ei s-au organizat pentru a fi mai eficienți, așa că peste puțin timp au apărut în jurul pustnicului o casă de oaspeți, un restaurant, un birou de relații cu publicul, un mall cu o parcare încăpătoare și o sală de proiecții dotată după ultimele cerințe tehnice. În ziua celei mai importante sărbători a anului, în mijlocul concediului de vară, o mulțime de arhitecți, ingineri, avocați, jurnaliști, designeri și întreprinzători s-au adunat să-l asculte pe înțelept despre adevăratul sens al existenței și despre ce înseamnă o viață trăită în virtute și transcendență, departe de lumea nebună și în mijlocul naturii. Dar la ora stabilită pentru începerea conferinței, acesta nu a mai venit să ia cuvântul. Dispăruse. Le-a lăsat doar un mesaj pe o foaie de hârtie: „Am plecat în pustie. Dacă mai veniți după mine vă adun pe toți într-o sală și îi dau foc”.

2 thoughts on “Pustnicul

  1. Stii ce’i ciudat ? Parca’i povestea mea.🙂 . Am fugit din Cluj la tara. In 4 ani m’au ajuns din urma. Constat tot mai clar ca civilizatia pute. Iar acu’…ma screm sa’mi vand casa, pt a fugi undeva si mai departe, poate-poate nu ma mai ajung din urma.

  2. Povestea asta mi-a venit in minte asta-vara cand mergeam cu trenul si am vazut ca in jurul unei manastiri de langa Timisoara au aparut de la un an la altul vreo patru case uriase, cu drum de acces, depozitele obisnuite de materiale si deseuri de constructii, santuri pentru apa etc. Progresul! Sunt curios cate vor mai aparea pana vara urmatoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s