Simbiogeneză

Competiţia şi cooperarea sunt cele mai importante forţe care cauzează evoluţie socială şi biologică. În general oamenii de ştiinţă văd competiţia (atât individuală cât şi de grup) ca fiind mult mai puternică decât cooperarea („survival of the fittest” – Herbert Spencer).

Biologul american Lynn Margulis consideră însă cooperarea ca fiind cel puţin la fel de importantă precum competiţia. Ea spune că organe şi mai târziu specii noi pot apărea din simbioza a două organisme diferite (de aici termenul de simbiogeneză). Astfel, iniţial, aceste două organisme s-ar afla într-o stare de competiţie, dar neputându-se nici anihila nici ignora, ajung să fuzioneze şi din acest proces ia naştere ceva nou şi funcţional care la rândul lui poate fi supus legilor evoluţiei.

Cel mai cunoscut exemplu e legat de organitele celulare, mitocondriile şi cloroplastele. Acestea au apărut din infecţia unui organism unicelular de către o bacterie (competiţie) şi transformarea organismului infectat într-unul nou, în care bacteria invazivă a devenit parte componentă oferind celulei substanţe şi funcţionalităţi noi (cooperare). Un alt exemplu e o specie de melc marin, Elysia chlorotica, care a înghiţit o algă pe care nu a reuşit s-o digere şi i-a preluat capacitatea acesteia de fotosinteză.

Poate că relaţiile simbiotice din istoria umană au un rol mult mai mare decât suntem obişnuiţi şă credem. Mai mult de jumătate din ADN-ul nostru e provenit din viruşi (şi poate şi bacterii) pe care nu i-am putut omorî şi atunci le-am încorporat părţi din genom în structura noastră genetică, iar părţile astea ne-au dat alte caractere şi abilităţi. Mă gândesc la bacteriile din stomac şi intestin care ne permit să fim omnivori sau la celulele din ochi care au fost odată organisme fotosensibile de sine stătătoare.

Nu cred că se poate spune despre competiţie că primează în faţa cooperării. Nici nu ştiu cum s-ar putea cuantifica importanţa acestor două legi la nivel istoric. De cele mai multe ori prima dată apare competiţia care poate ajunge să se transforme ulterior în cooperare, deci nu sunt două strategii care să se excludă reciproc.

2 thoughts on “Simbiogeneză

  1. Fac și eu propagandă acuma.

    Să nu uităm și teoria apariției vieții prin cooperare, din seturi autocatalizatoare.

    Și să nu uităm că extremele politice s-ar putea cu ușurință suprapune peste dihotomia asta competiție, cooperare.

    Probabil că n-ai prea avea cum să cuantifici importanța competiției și a cooperării, dar mie mi se pare frumos să le văd de importanță egală. După principiul acțiunii și a reacțiunii, ca yin și yang.

  2. Exact, nu ai cum sa masori care lege e mai importanta si mai ales n-ai de ce. Poti sa-ti bazezi toata viata pe competitie ca fiind cea mai buna strategie ecologica si sociala (Might is right), e suficient sa te indragostesti o data de exemplu si sa-ti anuleze toata teoria ta competitiva.

    Cand am scris articolul asta ma gandeam dpdv al capitalismului pe care il explica cu tot felul de teorii antropologice despre interesul egoist al individului ca fiind forta motoare din spatele evolutiei. Ca si cum ai vrea sa explici viata umana prin legea digestiei. Vrei sa mananci si atunci interesul tau de a manca e ceea ce primeaza asupra tuturor celorlalte activitati ale tale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s